12 aprilie 2021

Cătălin Drulă a avut o întrevedere cu Andrew Noble, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Întâlnirea ministrului transporturilor şi infrastructurii Cătălin Drul゠cu Andrew Noble, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Bucureşti

Ministrul Cătălin Drulă a avut astăzi, 01.04.2021, la sediul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, o întrevedere cu domnul Andrew Noble, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Bucureşti.

Discuţiile s-au axat pe cooperarea aprofundată în continuare, cu evitarea pe cât posibil a eventualelor blocaje şi minimizarea efectelor negative asupra transportatorilor şi beneficiarilor de servicii de transport internaţional, atât de mărfuri, cât şi de persoane.

De asemenea, cei doi oficiali au discutat despre proiectele de investiţii în infrastructură, care reprezintă o condiţie importantă pentru depăşirea efectelor negative cauzate de pandemia COVID-19, precum şi o modalitate de a facilita creşterea economică, prin atingere obiectivelor asumate privind conectivitatea rutieră şi feroviară europeană pe reţeaua TEN-T.

În încheiere, cele două părţi s-au asigurat de întreaga disponibilitate de sprijin în eforturile de adaptare la noile reguli de transparenţă şi comunicare privind orice situaţie care ar putea sta în calea asigurării conectivităţii optime în domeniul transporturilor între România şi Regatul Unit.