Publicat: 6 Iulie, 2012 - 08:23
Share
Baconschi a cerut anchetarea ministrului de Externe

Cătălin Ivan, liderul delegației PSD din Parlamentul European, atrage atenția că recentele acuze aduse de către democrat-liberali la adresa USL privind subordonarea justiției reprezintă încercări ale membrilor PDL de a-și masca propriile abuzuri și imixtiuni în justiție din ultima perioadă.
 
Eurodeputatul PSD afirmă că aceste acuzații sunt „minciuni sfruntate, specifice unei propagande comuniste”, din moment ce democrat-liberalii sunt cei care fac presiuni asupra justiției.
 
„Declarațiile panicarde ale celor din PDL trădează o falsitate care se pare că nu mai are limite. Prin lansarea unor minciuni sfruntate, specifice unei propagande comuniste, cei din PDL încearcă să-i alarmeze pe cetățeni spunându-le că USL încearcă să pună stăpânire pe justiție. De fapt, cei care fac presiuni pe justiție sunt aceiași pedeliști, iar cele mai recente evenimente certifică acest lucru. Acum două săptămâni, europarlamentarul democrat-liberal Monica Macovei a cerut anchetarea unui reputat și respectat chirurg, domnul doctor Brădișteanu, iar procurorii i-au făcut dosar. Acum, vicepreședintele PDL  Teodor Baconschi a cerut anchetarea ministrului de externe Andrei Marga și auzim că se pregătește un dosar pentru acesta. Asistăm la încercarea membrilor PDL de a-și masca abuzurile și imixtiunile în justiție printr-o serie de declarații alarmante și mincinoase, care nu pot decât să genereze instabilitate”, susține Cătălin Ivan.