Publicat: 10 Decembrie, 2012 - 08:54
Share

Preşedintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că rezultatul alegerilor parlamentare a fost unul aşteptat, iar preşedintele României, Traian Băsescu trebuie să ia act de votul românilor şi să-l nominalizeze pe Victor Ponta pentru funcţia de premier. Imediat după prezentarea primelor rezultate ale sondajelor de opinie care anunţau victoria detaşată a USL în alegerile parlamentare, a precizat că faptul că această uniune a câştigat cu 60% „înseamnă totul”.

„Este un rezultat aşteptat. Pentru că ceea era cuprins în sondajele de opinie văd că s-a menţinut şi la vot. A fost însă o zi dificilă, cu frig, cu zăpadă, şi chiar mă bucur că românii şi sucevenii au venit într-un număr atât de mare la vot. Asta demonstrează că au încredere în clasa politică, că îşi doresc şi ei stabilitate. Şi faptul că USL câştigă cu 60% înseamnă aproape totul”, a precizat Cătălin Nechifor. Liderul social democraţilor suceveni a ţinut să le mulţumească tuturor locuitorilor judeţului care au făcut un efort şi s-au prezentat la urne.
„Sper ca încrederea pe care am căpătat-o astăzi din nou, după ce în 10 iunie am primit mandatul pentru locale, să fie dusă mai departe şi să se concretizeze în lucruri bune pentru suceveni”, a mai adăugat Cătălin Nechifor. El a arătat că sondajele arătau că USL va câştiga alegerile parlamentare cu 58 – 59%. „Acum e uşor când vedem 60%. În fapt însă e foarte greu. Ştiu câtă muncă a fost în spate, câte eforturi s-au făcut. Însă ceea ce este important este că am câştigat alegerile şi sunt convins că vom guverna ca USL patru ani cel puţin”, a declarat Nechifor. Preşedintele PSD Suceava consideră că Traian Băsescu trebuie să ia act de rezultatele votului pentru alegerile parlamentare, şi să decidă „aşa cum este normal, premier – Victor Ponta, guvernare – USL”.

Autor: Cristina Scorțariu