Publicat: 1 Septembrie, 2013 - 17:13
Share

Preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat la mitingul aviatic că după finalizarea modernizării Aeroportului Suceava, anul viitor, pe acest aeroport va opera o companie low cost, dar a criticat faptul că în timpul mandatului lui Gheorghe Flutur, aeroportul a pierdut două companii aeriene, Blue Air şi Carpatair. Sâmbătă şi duminică, Suceava a fost capitala aeronautică din România printr-un eveniment important, a doua ediţie a show-ului aviatic ce se desfăşoară pe Aeroportul Ştefan cel Mare.
„Suntem foarte mândri pentru că este o ediţie reuşită în care am adus un plus de valoare faţă de anul trecut pentru că şi asta ne-am dorit, să schimbăm în fiecare an ceea ce înseamnă principiu de organizare, ceea ce oferim, pentru cei ce vin ca şi spectatori, să vadă calitate şi performanţă, să petreacă două zile frumoase. Dorinţa noastră a fost să organizăm un eveniment cu impact astfel încât să marcăm activitatea aeroportului Suceava pentru că dacă cineva crede că a ţine un aeroport deschis, operabil, în condiţii bune pe piaţă e uşor, se înşeală. Din păcate am pierdut pe timpul mandatului lui Gheorge Flutur două companii importante, iar acum suntem în măsură să operăm doar cu Tarom-ul şi ţin să le mulţumesc că sunt lângă noi şi clar misiunea noastră va fi să găsim noi variante de zbor de pe Suceava în România şi de ce nu către Europa. Un aeroport deschis la Suceava cu curse nu doar către Bucureşti va însemna foarte mult pentru mediul economic dar şi pentru turism”, a declarat Nechifor.
Șeful administrației județene a afirmat că în România nu se poate vorbi despre un aeroport de regiune şi a arătat că în zona de nord est a ţării sunt trei aeroporturi importante, fiecare cu specificul său, şi crede că fiecare poate avea o piaţă extrem de importantă.

„În Suceava de exemplu o ţintă importantă va fi să găsim companii care să zboare spre destinaţii unde sunt suceveni la muncă peste hotare mă refer în special la Spania şi Italia dar de ce nu şi Germania şi cred că dacă fiecare aeroport ne vedem de interesul particular reuşim să oferim servicii de zbor importante şi eficiente”, a mai spus Nechifor.
El a recomandat sucevenilor să utilizeze cât mai des acest mijloc de transport pentru că este uşor şi sigur şi nu este foarte scump.
“În momentul în care vom finaliza lucrările de modernizare a pistei şi dezvoltare a aeroportului vom avea şi o companie de low cost aici ce va duce şi mai mult la o scădere a costurilor”, a afirmat preşedintele CJ Suceava. El a mulţumit şi directorului general Armand Petrescu ce reprezintă Autoritatea Aeronautică Civilă din România care se află la Suceava într-o misiune de supraveghere şi care ajută autorităţile sucevene să ţină Suceava ca aeroport sub control în condiţii de siguranţă şi securitate.

În cele două zile, la show-ul aviatic au fost prezenți peste circa 10.000 de spectatori și zeci de piloți și parașutiști.
Mitingul aviatic a fost posibil datorită implicării Aeroclobului Român, Bucovina Fly Club, Clubului Sporturilor Tehnico Aplicative, formației Iacării Acrobați, Brigăzii Speciale de Intervenție “Vlad Țepeș” a Jandarmeriei Române precum și a piloților Ministerului Apărării Naționale.


Autor: Cristina Scorțariu