Publicat: 7 Ianuarie, 2016 - 17:33
Share

În toate scolile din Sectorul 3 a fost implementat, în acest an, catalogul electronic. Așadar tradiționalul catalog a fost înlocuit de un laptop, de pe care, prin intermediul tehnologiei wireless, pot accesa aplicația eCatalogS3.

Aplicatia vine in sprijinul profesorilor si parintilor, creand o comunicare mai eficienta intre acestia. Aplicatia poate fi accesata printr-un cont propriu, realizat in urma emiterii unui cod unic necesar procesului de inregistrare. 

Profesorii ofera elevilor note, absente, si/sau observatii ce sunt trimise prin SMS catre parinti. Profesorii au posibilitatea de adaugare a scutirilor, stabilirea notei la purtare, analizarea intregii situatii scolare pentru elevii clasei lor. In ceea ce ii priveste pe parinti, si acestia au parte de o serie de avantaje, fiind notificati automat, prin sms, asupra notelor, absentelor si/sau observatiilor pe care copiii lor le-au primit. De asemenea, pot consulta in timp real, prin intermediul contului lor, foile matricole, rapoarte comparative pe clase, materii si ani scolari.

Un alt avantaj al aplicatiei eCatalogS3 il reprezinta automatizarea anumitor sarcini, respectiv emiterea rapoartelor necesare Inspectoratului Scolar sau Ministerului Educatiei si Cercetarii Stiintifice. Se creeaza asadar mai mult timp pentru monitorizarea si indrumarea colectivului de elevi, atat de necesare pentrue ducatie.

"Prin implementarea catalogului electronic in toate scolile din Sectorul 3 au fost imbunatatite atat comunicarea dintre parinti si cadrele didactice, cat si nivelul de siguranta in scoli. Din estimarile noastre numarul de absente va scadea cu aproximativ 20%, iar performantele scolare vor creste cu acelasi procent", a declarat Robert Sorin Negoita, primarul Sectorului 3.

Implementarea catalogului electronic face parte dintr-un amplu proces de modernizare a scolilor din sectorul 3. Treizeci de scoli au fost reabilitate si modernizate in cursul anului 2015. Astfel, lucrarile de crestere a eficientei energetice au constat in termoizolarea peretilor exteriori, termoizolarea invelitorii si inlocuirea tamplariei acolo unde a fost cazul. Lucrarile de reparatie si modernizare interioara au presupus refacerea finisajelor interioare, schimbarea corpurilor de iluminat, inlocuirea corpurilor de incalzire, dupa caz, igienizarea spatiilor administrative, precum si lucrari de reparatii si refacerea instalatiilor electrice si sanitare. 

Pentru ca orele de curs sa se desfasoare in cel mai interactiv si modern mod posibil, fiecare clasa a fost dotata cu videoproiector cu ecran de proiectie si instalatie de sonorizare. Totodata, in scoli se regasesc camere de supraveghere si internet wireless, necesare desfasurarii orelor de curs la standarde europene.