Încă 10 staţii de încărcare a maşinilor electrice vor fi instalate în Sibiu până la finalul anului
Primăria Sibiu a contractat proiectarea şi execuţia lucrărilor de instalare a încă 10 staţii de…
Primăria Sibiu a contractat proiectarea şi execuţia lucrărilor de instalare a încă 10 staţii de…
Prefectul Capitalei, domnul Toni Greblă, a participat vineri, 01.07.2022, la ceremonia organizată cu ocazia aniversării…
În perioada 27-29 iunie 2022, Direcţia Generală Poliţia Locală a desfăşurat o nouă acţiune de…
Consilierii locali din Mangalia, reuniţi joi, în cadrul unei şedinţe ordinare, au adoptat mai multe…
Date fiind temperaturile în continuă creştere din ultima perioadă, Primăria Municipiului Mediaş a dat în…
Lucrările edilitare desfăşurate de Primăria Municipiului Constanţa, prin SC Confort Urban SRL, au schimbat aspectul…
Ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu a fost dotat cu aparatură şi echipamente…
Reformă fără precedent în serviciile publice din România: Legea Interoperabilității a fost adoptată astăzi de…
66 de noi spaţii destinate parcării autovehiculelor, dintre care trei sunt destinate persoanelor cu dizabilităţi,…
Primăria Municipiului Bucureşti, prin Compania Municipală Eco Igienizare, a demarat astăzi, 28 iunie 2022, aplicarea…
Primăria Municipiului Bucureşti a finalizat selecţia proiectelor de dezvoltare a Capitalei înscrise în procesul de…
Primarul General, Nicuşor Dan, a verificat luni, 27 iunie 2022, stadiul lucrărilor la şantierul deschis…
Anunţ Şedinţă ordinară a CL Mangalia Primarul Municipiului Mangalia, Radu Cristian, a convocat consilierii locali…
Primăria Municipiului Mediaş sprijină şi în acest an binecunoscuta sesiune de concerte „Orgelsommer”, ale cărei…
INFORMAŢIE DE PRESĂ Comisia Municipală pentru Transport şi Siguranţa Circulaţiei a decis închiderea, pe o…
ANUNŢ DE PRESĂ În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia…
Vineri, 24 iunie, de la ora 23.15 va avea loc un spectacol cu drone şi…
Primăria Sectorului 3 prin Direcţia Cultură organizează, în perioada 25 iunie-27 august, „Şcoala de vară…
ANUNŢ Direcţia Generală de Asistenţă Socială Constanţa anunţă continuarea etapei de selecţie a grupului ţintă…
Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu este unul dintre evenimentele culturale majore ale oraşului….
Se fac lucrări de mentenanţă la sistemul de înştiinţare, avertizare şi alarmare a populaţiei. Inspectorii…
ANUNŢ UAT MUNICIPIUL CONSTANŢA, reprezentată prin Primar Vergil CHIŢAC, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării…
ANUNŢ ANGAJARE Primăria municipiului Constanţa organizează concurs la sediul din bd.Tomis nr.51, pentru ocuparea pe…
Iubitorii de Vespa, cea mai cunoscută marcă de scutere din lume, îşi dau întâlnire mâine…
În acest weekend, Bd. Drumul Taberei va fi al pietonilor. Sunt programate spectacole de teatru,…
INFORMARE În perioada 14 mai – 02 octombrie a.c., în zilele de vineri, sâmbătă şi…
Primăria Municipiului Focşani înfiinţează Centrul de Permanenţă la Dispensarul din Sud Primăria Municipiului Focşani, prin…
În contextul îngrijorărilor din ultima perioadă cu privire la situaţia podurilor din judeţul Neamţ, facem…
Primăria Sectorului 3 va asigura, pe timpul verii, accesul în cinci grădiniţe ce pot primi…
Intervenţiile se vor desfăşura noaptea pentru a nu îngreuna traficul rutier din timpul zilei, astfel…
Vă aducem la cunoştinţă faptul că beneficiază de acces gratuit la Ştrand Vedea, pe perioada…
Primăria Municipiului Bucureşti, prin Compania Municipală Ecoigienizare, aplică în această perioadă tratamente pentru combaterea ţânţarilor,…
Atenţionarea emisă de meteorologi este valabilă până mâine la ora 06:00. Centrul Meteorologic Regional Dobrogea…
Adio, „şmecheri din comerţ!”. Consiliul Local al Sectorului 6 a votat un proiect al Administraţiei…
Primăria Capitalei prin ARCUB anunţă proiectele finaliste ale apelului deschis pentru completarea programului artistic „Străzi…
Bani mai mulţi pentru bugetul Administraţiei Domeniului Public Sector 1, buget mai mare pentru reparaţiile…
Marţi, 21 iunie, începând cu ora 13:00, la sediul Primăriei Mediaş va avea loc Evenimentul…
Primăria Municipiului Ploieşti informează cetăţenii că, Serviciul Public Local Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Ploieşti…
ANUNŢ Direcţia Generală de Asistenţă Socială Constanţa anunţă continuarea etapei de selecţie a grupului ţintă…
Prefectul Municipiului Bucureşti informează că marţi, 07.06.2022, în şedinţa extraordinară a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru…
Reprezentanţii UAT-urilor periurbane Municipiului Sibiu (Şelimbăr – reprezentată prin primar Marius Grecu, Sura Mică –…
La finalul săptămânii trecute Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Sibiu a încheiat distribuirea…
Deficitul de spaţiu verde amenajat în scop de recreere, sport, promenadă şi petrecerea timpului liber…
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a inaugurat astăzi, 7 iunie, noua creşă „Trapezului”, situată pe…
ANUNŢ PUBLIC în temeiul prevederilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa…
Din cele 26 de grădiniţe de stat din Sectorul 6, opt vor fi deschise şi…
Întrucât de la începutul acestui an, Planurile Urbanistice Zonale (PUZ) ale Sectoarelor 2, 4 şi…
Poliţiştii locali au acţionat şi în acest weekend pentru luarea măsurilor legale în cazul localurilor…
BULEVARDUL GHEORGHE ŞINCAI A INTRAT ÎN REABILITARE! Atât căile de circulaţie, cât şi spaţiile aferente…
Primăria Municipiului Iaşi, împreună cu Salubris SA, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Asociaţia Eco-Arena Iaşi, instituţii…
Cum au văzut Ţările Române artiştii călători din secolul XIX Muzeul Municipiului Bucureşti invită publicul…
Circulaţia pe podul peste Cibin de pe şoseaua Alba Iulia se închide complet în perioada…