Publicat: 4 Iulie, 2016 - 19:10
Share

Doar câteva ore îi mai despart pe fanii legendarei trupe Iron Maiden de lansarea jocului Legacy of the Beast, ce va fi disponibil, în 149 de ţări, atât pentru posesorii de dispozitive Apple, cât şi pentru cei ce folosesc telefoane şi tablete Android, începând cu data de 5 Iulie.

Iron Maiden revine în arena jocurilor video cu un joc ce presupune o căutare a fragmentelor sufletului zdrobit al lui Eddie, împrăştiate în spaţiu şi timp. 

Coloana sonoră a jocului este, evident, alcătuită din piese Iron Maiden.

Creat de Roadhouse Interactive şi 50cc Games, în colaborare cu managementul formaţiei, Phantom Management Group, jocul va conţine multe elemente din albumele Iron Maiden.

Iron Maiden se află în The Book Of Souls World Tour, care va oferi fanilor din România superba ocazie a reîntâlnirii fantasticei trupe în cea de-a doua zi a festivalului Rock The City, desfăşurat în perioada 29-31 Iulie, în Piaţa Constituţiei şi organizat de Marcel Avram, East European Production şi D&D East Entertainment.

Formaţia Iron Maiden va susţine la Bucureşti unul dintre ultimele show-uri din turneul „The Book Of Souls 2016”, turneu ce a avut un imens succes la nivel mondial, promovând cel mai recent album lansat, cu acelasi nume. Albumul a ocupat primul loc în topurile muzicale din peste 40 de ţări.

Preţul biletelor pentru concertul Iron Maiden de la Bucureşti, disponibile în reţeaua Eventim şi online, pe eventim.ro, începe de la 172,80 lei - Normal Circle, 226,80 lei - Golden Circle, 291,60 lei - VIP, iar cel al abonamentelor pentru toate cele trei zile de festival, care îi au drept cap de afiş pe Muse - 29 Iulie, Iron Maiden - 30 Iulie şi Twisted Sister - 31 Iulie, este de 270 de lei - Normal Circle, 367,20 lei - Golden Circle, 464,40 lei - VIP.

 

Autor: Călin Angheluţă