Publicat: 13 Decembrie, 2019 - 13:21
Share

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), dr. ing. Costică T. Mustață, a avut o întrevedere cu Excelența Sa Sufyan Qudah, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Regatului Hashemit al Iordaniei în România, aflat la începutul mandatului său în țara noastră. La întâlnire a participat, de asemenea, Akad Al-Kasawnih, secretar I în cadrul Ambasadei amintite și Dan Dragomir, vicepreședinte al Camerei de Comerț și Industrie Vâlcea (CCI Vâlcea).

În deschidere, dr. ing. Costică T. Mustață a vorbit despre locul şi rolul Camerei bucureștene în viaţa economico-socială a ţării noastre, a făcut o prezentare a activitatății CCIB, axată pe dezvoltarea colaborării comercial-economice cu ţările din afara Uniunii Europene, inclusiv cu cele din Orientul Mijlociu, și a punctat posibilităţile reale de colaborare între partenerii din cele două ţări.

În opinia președintelui Camerei bucureștene, ținând seama de istoria bogată a relațiilor economice și comerciale bilaterale și de complementaritatea celor două economii, sectorul industrial (echipamente industriale complexe, industria chimică și petrochimică) și agricultura oferă oportunități semnificative de cooperare pentru ambele părți. La rândul său, Dan Dragomir a vorbit despre potențialul turistic al județului Vâlcea, cu accent pe componenta turismului balnear, și a exprimat întreaga deschidere a CCI Vâlcea de a intra în dialog cu parteneri iordanieni pentru a atrage cât mai mulți vizitatori din această țară.

Potrivit dr. ing. Costică T. Mustață, organizarea în viitorul apropiat a unui forum care să-i aducă la aceeași masă pe oamenii de afaceri din cele două țări și să le ofere oportunitatea de a discuta proiecte concrete, inclusiv de investiții reciproce, precum și relansarea colaborării la nivel cameral, îndeosebi cu Camerele de Comerţ și/sau de Industrie din Amman constituie pași eficienți în direcția dezvoltarii cooperării bilaterale.

E.S. Sufyan Qudah a oferit gazdelor o imagine de ansamblu a situaţiei economice a Iordaniei, evidenţiind domeniile cu potenţial, dar și oportunităţile ce pot fi exploatate de companiile din cele două țări datorită pozițiilor geostrategice pe care acestea le au – porți de intrare către Orientul Mijlociu și, respectiv către Uniunea Europeană. În opinia E.S. Sufyan Qudah, pe lângă domeniile enunțate de președintele CCIB, există posibilități semnificative de colaborare și în: industria farmaceutică, industria textilă, în domeniul tehnologiei informației, dar și în turism. Diplomatul iordanian a menționat aprecierile pozitive de care se bucură România în țara sa, atât urmare cooperării economice, academice și culturale, dar și datorită rolului pe care-l au în promovarea imaginii țării noastre asociațiile de absolvenți iordanieni ai învățământului superior din România, precum și cei circa cinci mii cetățeni români care trăiesc și muncesc în această țară.

De asemenea, ambasadorul Iordaniei a subliniat interesul sistemului cameral iordanian de a colabora cu organizații similare din România, astfel încât să poată fi depășite obstacolele care stau în calea dezvoltării cooperării bilaterale şi l-a asigurat pe președintele CCIB de întreaga deschidere în proiectele ce vizează creșterea schimburilor comerciale și cooperării economice româno-iordaniene.                                                                                                               

Tag-uri Nume: