Publicat: 9 Iulie, 2014 - 08:38
Share

Update 12.18: Curtea Constituțională a României a decis, miercuri, că nu a existat un conflict juridic între cele două palate referitor la reprezentarea României la Consiliul European.

Astfel, magistrații au respins sesizarea formulată de premierul Victor Ponta în care solicita să fie constatată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Preşedinție, să se constate că acest conflict este generat de acţiunile concrete ale preşedintelui prin care îşi "arogă atribuţii şi competenţe" care, potrivit Constituţiei, aparţin Guvernului.

Update 10.56: Premierul Victor Ponta s-a prezentat, miercuri, la Curtea Constituţională pentru a-şi susţine punctul de vedere în cazul sesizării privind conflictul juridic de natură constituţională dintre Executiv şi Preşedinţie.

Curtea Constituțională a României (CCR) dezbate miercuri sesizarea premierului Victor Ponta privind conflictul dintre Guvern și președinte referitor la reprezentarea statului român la Consiliul European.

Primul-ministru a sesizat, în 24 iunie, Curtea: "Având în vedere că agenda Consiliului European va fi axată pentru perioada 2014—2019 pe creștere economică, competitivitate, crearea de locuri de muncă (Semestrul european, energie și schimbări climatice) și pe definirea unor linii strategice pe aria de libertate, securitate și justiție, am solicitat președintelui României, în data de 16 iunie a.c, oficial și public, să-mi delege atribuția de reprezentare a statului român, prin adresa înregistrată la Cabinetul Primului — Ministru sub nr. 5/3455 din 16 iunie 2014. Președintele nu a delegat primului — ministru atribuția de reprezentare a statului român la Consiliu, deși subiectele de pe ordinea de zi țin în totalitate de atribuțiile constituționale ale Guvernului. Mai mult decât atât, președintele nu a solicitat elemente de mandat pentru participarea sa la reuniunea Consiliului European, demers în opinia mea necesar, având in vedere subiectele de pe agenda de lucru", susține premierul în sesizare.

Ponta reclamă că nici Guvernul și nici Parlamentul nu au fost informate și nici consultate asupra poziției pe care președintele o va susține la reuniunea Consiliului European.

"Acest lucru face parte din principiul cooperării dintre autoritățile statului, al loialității acestei cooperări și era absolut necesar să fi fost făcut pentru a se stabili poziția României. Or, în acest caz toate cele trei autorități publice au atribuții și răspunderi concrete, numai ele împreună reprezentând suveranitatea poporului. (...) Prevederea din Tratatul Uniunii Europene este alternativă și impune ca fiecare stat membru, prin raportare la prevederile constituționale proprii, să stabilească autoritatea publică care participă la Consiliul Europei, șeful statului sau primul-ministru, astfel încât reprezentarea să fie girată cu cel mai înalt grad de legitimitate. (...) Din totalul celor 28 de state membre ale Uniunii Europene, un număr de 26 sunt reprezentate la reuniunile Consiliului European la nivel de prim-ministru", se mai spune în sesizare.