Publicat: 15 Iulie, 2015 - 14:15
Share

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins miercuri sesizarea Avocatului Poporului în cazul ordonanței care prevede taxarea bacșișului și nereturnarea sumelor de bani constituite drept amendă, chiar și în cazul unei hotărâri judecătorești favorabile.

Pe 19 mai, Avocatul Poporului semnala CCR că acest act normativ afectează drepturi și libertăți constituționale, în speță accesul liber la justiție, dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică de a obține repararea pagubei, condițiile restrângerii exercițiului unor drepturi și libertăți, precum și libertatea economică a persoanelor vizate de ipoteza normei legale criticate.

De altfel, sesizarea Avocatului Poporului a rămas fără obiect, după ce Camera Deputaților a eliminat din legea de aprobare a OUG nr.8/2015 prevederile privind bacșișul și emiterea de bonuri fiscale pentru bacșiș.