Publicat: 4 Iunie, 2019 - 11:42
Share
Corespodenţă specială de la Carmen Dinu, Bruxelles

Alegerile europene s-au încheiat, dar este important acum de vǎzut ce coaliție parlamentarǎ va funcţiona în Parlamentul European, având în vedere cǎ nici un grup politic nu are majoritatea necesarǎ pentru a decide în forul legislativ, iar ecologiștii și liberalii sunt într-o poziție adecvatǎ pentru a crea o alianță.
Pentru prima dată de la primele alegeri care au avut loc în 1979, dreapta (Partidul Popular European, PPE) și social-democrații (S&D) nu vor avea majoritatea - cele circa 332 de locuri, respectiv 44,21%, reprezintă mai puţin decât necesarul de 376 de persoane pentru o majoritate confortabilǎ. Ca atare, cele douǎ grupuri politice au nevoie de aliați, în special de ALDE, dar şi de verzii. Deja în timpul ultimului mandat, majoritatea a fluctuat considerabil în funcție de subiecte: unele delegații naționale ale PPE sau S&D care au refuzat să voteze un text au fost nevoite să găsească compromisuri cu colegii liberali ALDE (Alianța Democraților și Liberalilor) sau ecologiștii (Verzii) sau chiar stânga stângii (GUE-NGL). Presa europeanǎ încearcǎ sǎ identifice ce majoritate este posibilǎ, dar şi viabilǎ, în urmǎtorii 5 ani.
 
Scenariul 1: Coaliția foarte mare

Prin formarea alianţei PPE-S&D-ALDE-Greens s-ar obține o majoritate de 67,2%, ceea ce ar asigura adoptarea fǎrǎ probleme a textelor legislative, chiar dacǎ ar mai exista cazuri de reticențǎ din partea anumitor delegații naționale în conformitate cu propunerile. Un alt argument în favoarea acestei majorități foarte largi, perspectiva unei coaliții dintre Greens și CDU în Germania ar putea fi testată pe băncile din hemiciclul din Strasbourg, dupǎ ce anterior a apǎrut coaliţia PPE-S&D, când Angela Merkel a devenit cancelar al Germaniei şi a impus şi în PE această cooperare.

Scenariul 2: Coaliția Centrală

O alianță PPE, S&D și ALDE ar obține o coaliție majoritară de 58,19%
Social-democrații și conservatorii nu au nevoie neapărat de Verzii, cu condiţia ca deputaţii francezi din Republique en Marche (REM) sǎ fie de acord cu propunerile partenerilor.
3: Coaliția mică

În schimb, o alianță PPE-S&D-Verzii ar obține o coaliție majoritară de 53,13%, dar aceasta reprezintǎ o majoritate destul de fragilă, cu care  Parlamentul European nu este obişnuit şi care riscǎ sǎ nu obţinǎ numǎrul de voturi necesare în caz de absenteism. Până în prezent, majoritatea existentǎ permitea deputaților europeni să aibă o libertate de vot puternică. Acum, cea mai mică defecțiune ar putea conta. O astfel de alianță ar permite ecologiştilor sǎ devinǎ „un centru de greutate“ al Parlamentului European, dar ar crea, de asemenea, o agitație în forul legislativ.
 
Scenariul 4: Coaliția minorităților
Cei doi parteneri tradiţionali PPE și S&D ar obține ei singuri sub 50 % din voturi. Aceasta reprezintǎ o situaţie ineditǎ, iar pentru voturile pe actele legislative ei au nevoie de alţi aliaţi. In acest caz, existǎ soluţia unor coaliții care pot fluctua în funcție de voturi prin aderarea forțelor cu liberalii sau ecologiștii, situaţii care au mai existat anterior.
 
Scenariul 5: Coaliția dintre stânga și centru

În alianță, S&D, ALDE, Verzii și GUE vor obține o coaliție de 48,2%. Dacă o astfel de majoritate ar reușit să atragă toate părțile care încă nu au afiliere, circa 3,99% clasificate la "alte grupuri politice", principala dificultate ar rezulta din capacitatea liderilor partidele naționale să-și asume o astfel de alianță şi mai puțin din existenţa acestei coaliții ca atare. 
Presa europeanǎ este de pǎrere cǎ o astfel de majoritate este posibilă din punct de vedere tehnic și ar îndeplini ambițiile de "vot în stânga și nu mai cu PPE", cum au propus unii candidaţi în timpul campaniei. În ceea ce privește textele care abordează chestiuni societale, o astfel de alianță a fost deja găsită în numeroase ocazii în Parlamentul European. Dar, pe probleme economice, decalajul în poziții pare prea mare pentru a găsi un acord de coaliție.
Din punct de vedere politic, este greu de observat că deputații europeni aparținând partidului lui Melanchon sunt de acord să facă o alianță cu trupele macroniste. Dar pentru o astfel de majoritate, nu trebuie să lipsească voci...
 
Scenariul 6: coaliția dintre dreapta și naționaliștiTabăra eurosceptică a progresat cu încă 19 deputați în alegerile europene, dar este încă departe de a fi majoritatea, în ciuda promisiunilor de victorii ale lui Marine Le Pen sau Jordan Bardella, situaţie care se datoreazǎ în mare măsură prezenței lor scăzute în multe țări, în ciuda scorurilor foarte bune din Franța, Italia sau Regatul Unit. Împărțiţi în trei grupuri, euroscepticii nu pot fi de acord să formeze un grup politic unic, în ciuda încercărilor recente ale italianului Matteo Salvini. Între eurosceptici și anti-europeni, liberali și statiști, pro și anti-Putin, alianța pare imposibil de realizat. Cu toate acestea, printr-o alianță cu PPE, unde se află premierul sulfuros maghiar Viktor Orban, conservatorii și euroscepticienii ar ajunge la aproape 47% din numărul de locuri. Spre deosebire de coaliția forțelor stângi cu centrul, şansele sunt mai mici, mai ales cǎ o alianță între GUE-ALDE-PPE şi mai ales cu NFE al lui Marine Le Pen este foarte greu de a fi acceptatǎ la nivel național.

 

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: