27 septembrie 2022

Ce cred românii despre ucraineni

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Aparenta unitate de atitudine a ţărilor UE şi NATO la adresa Rusiei şi a ruşilor, dusă pe culmi de liderii politici ai UE (Ursula van der Leyen, Josep Borrell) şi ai ţărilor europene mari (Olaf Scholz, Boris Johnson şi, mai nou, Liz Truss, Emmanuel Macron), merită totuşi să fie binişor nuanţată. „Putin trebuie să piardă acest război şi să fie tras la răspundere pentru actele sale” (Ursula van der Leyen pentru canalul de televiziune al ziarului Bild, potrivit Agerpres).

La nivelul populaţiilor, lucrurile stau de multe ori foarte diferit de declaraţiile univoce şi bombastice ale politicienilor. După un sondaj realizat de RTL/NTV-Trend Barometer între 26 şi 29 august curent, 77 % dintre germani estimează că Occidentul ar trebui să facă eforturi concrete pentru a încerca să lanseze negocieri cu Rusia. Doar 17 % dintre germani s-ar opune unor asemenea negocieri. Întrebaţi dacă e bine ca liderii occidentali să-i telefoneze lui Vladimir Putin, 87 % au răspuns afirmativ şi doar 11 % negativ. Reacţii asemănătoare au rezultat şi dintr-un sondaj făcut nu demult în Austria.

Éric Denécé, fost ofiţer de informaţii şi analist francez, în prezent directorul unui important centru de cercetare în intelligence (Centre français de recherche sur le renseignement), a făcut, într-un interviu video, mai multe observaţii despre relaţia României şi a românilor cu Ucraina şi cu ucrainenii. Observaţiile despre români sunt plasate într-un context mai larg al relaţiilor ţărilor direct învecinate cu Ucraina : Polonia, ţările baltice, Ungaria, România şi Bulgaria – toate ţări NATO. („Les Américains nous veulent obéissants et faibles politiquement”, France-Soir, 13.09.2022). „În România există o puternică antipatie („détestation”) faţă de ucraineni” (Éric Denécé).

În Polonia şi în ţările baltice există un foarte puternic curent antirus, continuă Denécé, care se poate explica prin istoria recentă sau mai veche. Nu acelaşi este cazul românilor, ungurilor şi bulgarilor. De multe ori, polonezii şi balticii (lituanieni, letoni, estonieni – n.n.) sunt mai porniţi împotriva ruşilor chiar decât americanii.

Românii, în afară de autorităţi, care fac total politica NATO, spune Denécé, sunt destul de scandalizaţi în legătură cu ceea ce văd la refugiaţii ucraineni, cu valize de dolari etc., ucraineni care le trec frontiera pentru a ajunge în Vest, cu infracţionalitate etc.

România socialistă s-a învecinat cu URSS, de fapt, cu Ucraina sovietică, şi nu cu Rusia. Cei care au intrat în contact cu „omul sovietic” au făcut adesea deosebirea dintre ucraineni şi ruşi, deşi şi unii, şi alţii vorbeau ruseşte, de cele mai multe ori în defavoarea ucrainenilor. Popular, ucrainenii erau descrişi ca mai grosolani şi mai brutali decât ruşii la adresa românilor.

Asemenea percepţii, deşi subiective, neştiinţifice, sunt, vrând-nevrând, totuşi persistente. În plus, românii nu au uitat niciodată că teritorii româneşti locuite de români au fost anexate de georgianul I.V. Stalin la… Ucraina sovietică. Recent, chiar mult prea celebrul Volodimir Zelenski a interzis folosirea în şcoli a limbii române. La fel cum a interzis şi alte limbi vorbite pe teritoriul Ucrainei (poloneza, maghiara) şi chiar şi rusa, o limbă majoritară, vorbită de trei sferturi din populaţie.

Totuşi, românii i-au primit pe ucrainenii refugiaţi, mai ales femei şi copii, cu toată simpatia şi compasiunea, asigurându-le protecţia. Desigur, cu unele excepţii foarte regretabile. Deşi ne-au trecut frontiera un mare număr de ucraineni, cei mai mulţi s-au dus mai departe, spre ţările mai bogate din vestul Europei, spre Austria, Germania, Italia, Franţa, Marea Britanie etc.

Recentele manifestaţii-mamut din Europa (peste 70 000 la Praga, de exemplu), multiplele manifestaţii din Germania, din Marea Britanie, din Italia, din Serbia, ca şi manifestaţiile blocate de poliţie şi jandarmerie în Franţa ne arată o ruptură gravă între „aceşti bolnavi care ne conduc” („Cea malades qui nous gouvernent” – Pierre Accoce) şi popoarele care se presupune că i-ar fi ales, votat. De altfel, cum au arătat şi alegerile recente din Suedia, la care se vor adăuga şi cele de săptămâna viitoare din Italia, alegătorii europeni au început să dea de pământ cu actualele guverne. Aşa s-a întâmplat şi cu Mario Draghi în Italia sau cu Boris Johnson în Marea Britanie. Şi nici clasa politică din România nu se simte prea bine.