Publicat: 7 Februarie, 2013 - 19:32

Cluburile de fotbal cheltuiesc aproximativ 3 miliarde de euro pe an pentru transferuri de jucători, însă doar o mică parte a acestei sume ajunge la cluburile mici sau la sportul de amatori, arată un studiu al Comisiei Europene.

Numărul de transferuri în fotbalul european a crescut de peste trei ori în perioada 1995‑2011, în timp ce sumele cheltuite de cluburi pentru transferuri au crescut de șapte ori.

 Cea mai mare parte a cheltuielilor mari este concentrată însă într-un număr mic de cluburi care au cele mai mari venituri sau sunt susținute de investitori foarte puternici. Această situație nu face decât să crească dezechilibrele care există între cluburile care dispun de mijloace și cele care nu dețin suficiente fonduri, având în vedere că doar 2% din sumele de transfer ajung la cluburile mici și la sportul pentru amatori, care sunt esențiale pentru dezvoltarea de noi talente. Nivelul de redistribuire a banilor în fotbal, care ar trebui să compenseze costurile legate de formarea și educarea tinerilor jucători, este insuficient pentru a permite cluburilor mai mici să se dezvolte și să pună capăt dominației pe care cluburile mari continua să o dețină în competițiile sportive.

„Comisia Europeană recunoaște în totalitate dreptul autorităților sportive să stabilească reguli privind transferurile, însă studiul nostru arată că, așa cum sunt în prezent, aceste reguli nu asigură un echilibru corect în fotbal și nimic care să semene cu o concurență loială în competițiile din ligă sau din cupă. Avem nevoie de un sistem de transferuri care să contribuie la dezvoltarea tuturor cluburilor și a tinerilor jucători”, a declarat Androulla Vassiliou, comisarul european pentru sport.

Regulile în materie de transferuri sunt stabilite de organismele de conducere din sport – de exemplu, FIFA pentru fotbal, FIBA pentru baschet. Sistemul online al FIFA de reglementare a transferurilor (Transfer Matching System - TMS), care este utilizat de 4 600 de cluburi din întreaga lume, a avut drept efect creșterea transparenței în operațiunile internaționale de transfer, dar, la nivel național, trebuie luate măsuri suplimentare. Raportul constată că de sistemul actual profită în continuare în special cluburile cele mai bogate, jucătorii-vedetă și agenții acestora.

Raportul recomandă ca regulile stabilite de FIFA și de asociațiile naționale de fotbal să asigure controale mai severe ale tranzacțiilor financiare și sprijină introducerea unei taxe de „fair play” pentru sumele transferurilor care depășesc o limită convenită de organismele de conducere și cluburile sportive, pentru a încuraja o mai bună redistribuire a fondurilor de la cluburile bogate către cele mai sărace.

Studiul sugerează, de asemenea, limitarea numărului de jucători pe club, o reexaminare a problemei „proprietății terților”, prin care un jucător este împrumutat efectiv unui club de către un agent, și interzicerea practicilor contractuale care duc la inflația sumelor de transfer, de exemplu atunci când un club extinde perioada de protecție în timpul căreia jucătorii nu pot fi transferați fără consimțământul său. De asemenea, raportul solicită implementarea efectivă a regulii de fair play financiar instituite de UEFA și a unor „mecanisme de solidaritate” mai puternice pentru a promova dezvoltarea tineretului și protecția minorilor. Autorii studiului solicită organismelor sportive să colaboreze mai strâns cu autoritățile de aplicare a legii în vederea combaterii spălării banilor și a corupției.

Ce urmează?

Rezultatele studiului vor fi analizate de grupul de experți ai UE privind „buna guvernanță în sport” în cadrul următoarei reuniuni din aprilie.Acest grup, care examinează de asemenea măsurile de luptă împotriva meciurilor aranjate, este compus din experți naționali și observatori din partea FIFA, UEFA, a ligilor europene de fotbal profesional, a Asociației Europene a Cluburilor de fotbal și a Federației internaționale a fotbaliștilor profesioniști.Înainte de sfârșitul anului, grupul va trebui să prezinte miniștrilor sportului din UE un raport în acest sens.