27 septembrie 2022

„CE-I DOREȘTI LUI HOP LA 25 DE ANI?”

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Era anul 1998, la Costinești, când regizorul Cornel Todea, inițiatorul programului, definea Gala Tânărului Actor HOP ca „teritoriul oferit paradoxului de a te putea afirma pe tine prin și alături de ceilalți”, ca „teritoriul oferit îndrăznelii de a fi tu însuți”, „curajului de a experimenta”.

De atunci au trecut 25 de ani. Două decenii și jumătate de când marele HOP al tinerilor actori culege, și învață, și se perfecționează din experiențele artistice cu care se primenește an de an. Sute de actori i-au trecut pragul, lumina reflectoarelor i-a făcut celebri pe ei, și pe HOP. Radu Afrim, Miklós Bács, Gigi Căciuleanu i-au direcționat apoi traseul lui HOP când pe făgașul spectaculosului, când pe drumul spinos al étude-ului și al lumilor clasice, când pe plaiurile jucăușe ale alchimiei dansActorului. Lui HOP nu i-a fost, însă, frică. A muncit, a repetat, a avut și emoții, a crescut, și, an de an, s-a făcut mai chipeș. Acum are 25 de ani și e bine pregătit să facă față provocărilor care apar la orizont.

Am rugat artiștii care și-au legat destinele de HOP să răspundă la întrebarea „CE-I DOREȘTI LUI HOP LA 25 DE ANI?”. Am primit mesaje frumoase, urări de bine, sugestii, bucurie și zâmbete pe care vrem să le împărtășim, pe site-ul nostru https://galahop.uniter.ro/galahop-25ani/, începând de astăzi, lumii teatrale și tuturor prietenilor UNITER. Pentru că HOP este construcția lui ÎMPREUNĂ. Și tot împreună îl vom purta pe HOP cu grijă și entuziasm spre alte decenii de profesionalism, îndrăzneală și speranță. Pentru că, așa cum scria și Ion Caramitru în caietul program al ediției HOP 2000, „tinerii noștri actori își găsesc locul oriunde. Actorul total e cel care joacă pe scândură, pe nisip, stând în cap sau chiar în picioare, făcând deliciul publicului de pretutindeni. Asta și așteptăm de la ei! Să fie mereu și oricând tineri talentați, frumoși și să ne ia premiile cu ușurință și elegant. Le doresc succes acum și aici, azi și totdeauna”.

 

UNITER
17 august 2022
PARTENERII GALEI TÂNĂRULUI ACTOR HOP 2022

Organizatori:
Asociația UNITER – Uniunea Teatrală din România
Consiliul Județean Alba
Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia

Proiect cultural finanțat de:
Ministerul Culturii

Parteneri:
Primăria Sector 5 Bucureşti prin Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache”
Institutul Cultural Român
Teatrul Odeon București
Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București
TIFF – Festivalul Internațional de Film Transilvania
ITI – Institutul Internațional de Teatru, Secţia Română

Coproducător:
Societatea Română de Televiziune