Publicat: 23 Iulie, 2013 - 17:03

Protecția drepturilor consumatorilor diferă în continuare foarte mult între ţările UE. Doar 35% dintre europeni au încredere în achizițiile online de la vânzători din alte țări ale UE, iar șapte consumatori din zece nu știu cum să procedeze atunci când primesc produse pe care nu le-au comandat. Acestea sunt unele dintre rezultatele Tabloului de bord al condițiilor pentru consumatori, editia pentru 2013, publicat de Comisia Europeană.

Rezultatele arată că este nevoie de un nou impuls pentru a oferi garanții consumatorilor că pot cumpăra cu încredere și ușurință din întreaga UE, online sau offline. Unul dintre rezultatele cele mai importante subliniază scăderea încrederii consumatorilor, asociată cu o creștere a recurgerii la sistemul de despăgubiri.

Neven Mimica, comisarul european pentru protecția consumatorilor, a apreciat publicarea tabloului de bord și a declarat: „S-au înregistrat progrese în special legate de extinderea comerțului electronic, dar sunt necesare îmbunătățiri în alte domenii. Tabloul de bord precizează sectoarele în care ar trebui să ne concentrăm eforturile. Aceasta este fereastra noastră către piață. Concluziile care reies din tablou se vor reflecta în viitoarele mele acțiuni precum crearea unei platforme de soluționare online a litigiilor sau o mai bună aplicare a regulilor împotriva practicilor comerciale neloiale.”

Concluziile principale ale tabloului de bord sunt următoarele:

Comerțul electronic este în creștere, în special pe piața internă

Ponderea consumatorilor care fac apel la comerțul electronic intern a crescut de la 38 % la 41 % în comparație cu o creștere de la 9,6 % la 11 % în cazul achizițiilor transfrontaliere. Cu toate acestea, consumatorii sunt în continuare mult mai neîncrezători în achizițiile efectuate online de la vânzători din alte state membre ale UE, în raport cu cele efectuate pe piața internă (35 % față de 59 %). Printre posibilele motive ale acestei situații se numără imposibilitatea de a finaliza o achiziție, de exemplu, deoarece nu există nicio livrare în țara de proveniență a consumatorului sau din cauză că nu sunt acceptate cărțile de credit străine de către comerciantul cu amănuntul online. Aceasta este o barieră importantă în calea cumpărăturilor transfrontaliere online.

Comisia a depus eforturi pentru a valorifica potențialul comerțului electronic, prin crearea unui mediu favorabil consumatorilor. Noua legislație privind soluționarea online a litigiilor va permite consumatorilor care își fac cumpărăturile pe piața internă și în alte țări ale UE să își soluționeze litigiile cu comercianții mai rapid și mai ieftin, fără să ajungă la tribunal.

Directiva privind drepturile consumatorilor, care se va aplica în toate statele membre până cel târziu în iunie 2014, armonizează, printre altele, dispozițiile referitoare la politicile de retur în cazul vânzărilor la distanță. Comisia colaborează cu părțile interesate pentru a îmbunătăți calitatea instrumentelor de comparare online și a facilita comparațiile transfrontaliere în scopul de a-i ajuta pe consumatori să aleagă cele mai bune oferte.