7 august 2022

Ce se întâmplă dacă PNL rupe coaliția?

editorial
Distribuie pe rețelele tale sociale:

Cu niciun chip fruntașii liberali nu vor să ia în calcul acest scenariu. Sau doar se prefac. Mai mult chiar. Zilele trecute, un istoric de talia lui Vlad Nistor mi-a bătut obrazul în direct, la oră de vârf, taxându-mă drept ignorant – desigur, nu a folosit acest cuvânt – atunci când mi-am permis să afirm că PNL a rupt o coaliție și în trecut. De ce nu s-ar repeta scenariul? La ce se poate ajunge dacă, pe parcursul anului viitor, PNL trece în opoziție?

Spre știința domnului Vlad Nistor și a altor domni și doamne, care nu acceptă nici în ruptul capului ipoteza ruperii coaliției de către PNL: acest lucru s-a mai întâmplat. În anul de grație 2014. Un an încărcat de evenimente cu totul și cu totul senzaționale. Anul în care PNL și PSD păreau că luptă cot la cot și umăr la umăr pentru revizuirea din temelii a Constituției. Anul în care instituții fundamentale ale statului ar fi putut să fie reformate. Anul în care Victor Ponta deținea poziția de premier al României și, în același timp, de președinte PSD. Și copreședinte, alături de Crin Antonescu, al USL. Conform tuturor înțelegerilor, după alegeri, Crin Antonescu ar fi urmat să devină, cu susținerea puternică a celor două electorate, noul președinte al României. Și exact în acel an, 2014, coaliția s-a rupt. Iar PNL a anunțat că pleacă de la guvernare și se desparte de PSD. În aceste condiții, cine a rupt acea coaliție? Oficial, PNL. În realitate, lucrurile au fost ceva mai complicate.

Crin Antonescu avea semnale clare, unele oferite chiar de mine, în calitatea mea de consilier al acestuia, că la vârful PSD se urzise un plan secret, prin care Ponta urma să fie desemnat candidat prezidențial, George Maior urma să devină premier și Gabriel Oprea, șeful SRI. Tot în 2014 au avut loc europarlamentarele și alegerile locale, la capătul cărora PNL a obținut un rezutat umilitor de slab. În aceste condiții, întreaga conducere a demisionat. Inclusiv Klaus Iohannis, care, deși intrase în partid doar cu mai puțin de un an în urmă, ajunsese cu dispensă să fie promovat vicepreședinte. După care Klaus Iohannis a revenit fulgerător, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat, și și-a declarat intenția de a candida atât la conducerea partidului, cât și pentru funcția prezidențială. Pe scurt, Crin Antonescu a fost trădat și debarcat de două ori. Din exterior, de către principalul aliat, PSD, și din interior, de către principalul său partener, Klaus Iohannis. Așa s-a scris atunci istoria.

PSD a obținut ce a vrut. A rămas singur la butoane în momentul greu al alegerilor parlamentare și prezidențiale. Și a dat, în persoana lui Victor Ponta, candidatul prezidențial cu cele mai mari șanse. Iar PNL a rămas de căruță. După ce decisese să rupă coaliția. La alegeri, PSD a obținut un scor istoric, PNL un scor modest, iar după primul tur de scrutin, Klaus Iohannis era devansat cu 20 de procente de către Victor Ponta. Care declara ironic că până, la finele celui de-al doilea tur de scrutin, nu are altceva de făcut decât să stea în fața televizorului și să mănânce popcorn. În mod miraculos – sau poate nu a fost un simplu miracol – cel care a câștigat prezidențialele, aducând o consolare liberalilor trecuți în opoziție, a fost Klaus Iohannis. Și, astfel, fiecare dintre cele două părți s-a ales cu câte o pierdere și cu câte un câștig.

Ce s-ar fi întâmplat dacă PNL nu ar fi rupt coaliția? Presupun că PSD ar fi apăsat pedala de accelerație și ar fi început să-i ejecteze pe liberali, rând pe rând, din toate structurile în care aceștia se înșurubaseră, pentru ca, în final, să-i dea la o parte așa cum te-ai debarasa de un ciorap rupt. Sau pur și simplu i-ar fi canibalizat pe liberali. Așa cum a procedat cu mare repeziciune Partidul Democrat, după decizia fuziunii cu acesta, tot în senzaționalul an 2014. Cum-necum însă, beneficiind de avantajul cert de a avea un președinte, PNL a supraviețuit și, în opoziție fiind, a început ușor-ușor să crească, până când, sub al doilea mandat al lui Klaus Iohannis, i-a împins pe socialiști de pe podium.

Oare istoria se poate repeta, desigur nu identic, dar într-un mod asemănător? Oare PNL va intențioana pe parcursul anului viitor să rupă coaliția? Și dacă da, în ce conjunctură și cu ce beneficii? Sau cu ce pierderi?

Este o certitudine faptul că PNL s-a erodat și continuă să se erodeze la guvernare. În primul rând, fiindcă cele trei sau chiar mai multe guverne pe care le-a deținut, împinse de la spate de Klaus Iohannis, au administrat în mod greșit țara. Chiar catastrofal. Pierzându-și și bruma de popularitate pe care o mai aveau, după ce, în combinație cu PD și transferându-se de la ALDE la popularii europeni, și-au pierdut în mare viteză atât substanța națională, cât și substanța liberală. Iar acum, în condițiile în care ne-am confruntat cu criza în sănătate, cu criza energetică, cu criza financiară și cu criza economică, care în mod evident au generat și o criză socială, PNL este în realitate un partid aflat în cădere liberă. Cumva, această cădere trebuie oprită. Iar o soluție o oferă în mod paradoxal chiar înțelegerea cu PSD.

Această coaliție funcționează între altele în baza așa-numitului mecanism al rotativei. Dacă înțelegerea va fi respectată, anul viitor Nicolae Ciucă se retrage din poziția de premier, iar funcția acestuia urmează să fie preluată de o persoană desemnată de PSD. Analizând situația cu maximă luciditate, va fi momentul ideal ca PNL să rupă coaliția în scurt timp după respectivul eveniment, declarându-se nemulțumit de primele măsuri adoptate de noul guvern și să treacă în opoziție, pentru a încerca să-i reîncarce cu mare viteză bateriile electorale. Dacă va rămâne la putere alături de PSD, va continua să încaseze lovituri după lovituri și riscă să cadă sub pragul electoral. În opoziție are libertatea de a lansa mesaje publice de natură să-i realimenteze popularitate. Dacă nu cumva va fi prea târziu. Dar este totuși singura șansă pe care o are la dispoziție. Pentru că, atenție, și popularitatea lui Klaus Iohannis este în cădere liberă, și forța acestuia de a ține spatele liberalilor se diminuează pe zi ce trece.

Ar fi o mișcare cu un anumit grad de cinism, dar totuși pragmatică și posibil eficientă. Dar până atunci mă întreb în continuare de ce liberalii contestă cu atâta înverșunare scenariul ruperii coaliției și de ce reprezentanții acestora merg atât de departe, încât astăzi nu mai recunosc nici în ruptul capului că au mai rupt o coaliție și în urmă cu opt ani.

Sursa: CorectNews