4 decembrie 2021

Cea de-a 10-a ediţie a Şcolii de Vară de Medii Virtuale (creatiVE) la Universitatea Ovidius din Constanţa

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Universitatea Ovidius din Constanţa (UOC), prin laboratorul de Cercetare în domeniul Realităţii Virtuale şi Augmentate (CeRVA) din cadrul Facultăţii de Matematică şi Informatică organizează cea de a 10-a ediţie a Şcolii de Vară de Medii Virtuale din România (creatiVE), pe data de 15 septembrie 2021, informează prof. univ. dr. Dorin-Mircea Popovici, coordonatorul echipei CeRVA.

Potrivit sursei citate, evenimentul va avea loc online şi se adresează tuturor studenţilor şi elevilor din ciclul preuniversitar interesaţi de tematică propusă.
Ediţia din acest an a Şcolii de Vară de Medii Virtuale din România este organizată cu sprijinul a două proiecte: CarSAFE – Platforma hibridă pentru comunicaţii cu lumină vizibilă şi realitate augmentată pentru dezvoltarea sistemelor inteligente pentru asistenţă activă şi siguranţă a vehiculului, contract nr. 21PCCDI / 2018, cod proiect: PN-III-P1-1.2-PCCDI-2017-0917, componentă subproiect 2: Comunicaţii eficiente bazate pe inteligent în scenarii interactive de realitate augmentată pentru maşini şi CALL01-9 – „Un viitor pentru trecut – clasificarea şi valorificarea patrimoniului epigrafic şi sculptural calatian” Proiect finanţat de Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURĂ.

„Ca o continuare a ediţiilor precedente, evenimentul din acest an va păstra tematica aplicării realităţii virtuale în reconstrucţia virtuală a unor artefacte arheologice descoperite în Dobrogea, cu exemplificare pe cele ce au facut subiectul proiectului CALL01-9, – Un viitor pentru trecut – clasificarea şi valorificarea patrimoniului epigrafic şi sculptural callatian. În plus, în cadrul evenimentului vor fi prezentate perspective de evoluţie a tehnlogiei realităţii virtuale prin realitatea augmentată către realităţi extinse şi aplicabile în diverse domenii de activitate umană, de la media până la automobile, subliniindu-se aportul procesării de imagini şi al digitalizării prin scanare cu laser în dezvoltarea acestor tehnologii”, precizează prof. univ. dr. Dorin-Mircea Popovici.

Înregistrarea la eveniment se realizează online, pe site-ul http://creative.cerva.ro/, unde pot fi, de asemenea, consultate informaţii suplimentare despre proiectul creatiVE.