6 iulie 2022

Cea de-a cincea zi a Festivalului Euroregional de Teatru Timişoara – TESZT

Movie Theater, Movie, Popcorn, Film Industry, Projection Screen

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Cea de-a cincea zi a Festivalului Euroregional de Teatru Timişoara – TESZT începe în Studioul Franciscan cu dosztoievskij b@r/ reopening, spectacol al Companiei independente Arte-Factum, inspirat de romanul Crimă şi pedeapsă, de Feodor Mihailovici Dostoievski, în regia lui Levente Kocsardi.

Creat în Laboratorul de introspecţie teatrală Arte-Factum, spectacolul îşi continuă procesul de atelier teatral, cu distribuţia care reuneşte actori din România, Republica Moldova şi Serbia: Alexandru Romescu, Aida Olaru, Larisa Belcea, Nina Troća, Levente Kocsardi, Ştefan Roman, Laura Gîrbovan, Darie Doklean, David Vicol, Bogdan Alexandru Popescu.

dosztoievskij b@r/reopening este un eseu teatral despre conştiinţă, crimă şi vinovăţie: „destructurăm şi recompunem, cu mijloace teatrale, mecanisme extreme de validare a iluziilor despre noi înşine, procese care au făcut din Rodion Romanovici Raskolnikov un ucigaş, pentru a înţelege ce mai înseamnă conştiinţa pentru oameni care au acum vârsta studentului Raskolnikov, cum se raportează, intim şi personal, oameni de orice vârstă, astăzi, la noţiunea de conştiinţă, căci în #dosztoievskij b@r toţi sunem Raskolnikov. Totul se petrece în mintea lui Raskolnikov, în coşmarul lui, în delirul său ca un vehicul teatral către înţelegere” – Levente Kocsardi, regizor.

Invitat în Extensia-TESZT13 dedicată teatrului independent, spectacolul are loc joi, 26 mai 2022, de la ora 17, în Studioul Franciscan al Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş şi va fi supratitrat în limbile maghiară şi engleză.

Evenimentul se desfăşoară în cadrul stagiunii independente Nocturnalii indoor 2022, proiect cofinanţat de Primăria şi Consiliul Local Timişoara, prin Centrul de Proiecte.

A treisprezecea ediţie TESZT se derulează în 22-29 mai şi reuneşte 25 de evenimente din 12 ţări, majoritatea sold-out. Toate detaliile ediţiei boostTESZT13 se găsesc pe www.teszt.ro.

Festivalul Euroregional TESZT este un eveniment organizat de Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely Timişoara şi finanţat de Primăria Municipiului Timişoara.

Sursa foto Pixabay