19 august 2022

Cei dragi mor când începem să îi dăm uitării

facebook
Distribuie pe rețelele tale sociale:

 

Sâmbătă, 11 iunie: Moșii de vară, pomenire anuală de obște, adică a tuturor celor adormiți. Ziua începe cu slujba în biserică, sfințirea și împărțirea darurilor aduse de fiecare creștin – colivă și puțin vin, obligatoriu; plus colac și ceva de ale gurii, după preferințele celor pomeniți și după buzunarul celor care-i pomenesc. Pentru că cei dragi nu mor când mor, ei mor când începem să îi dăm uitării.

”Veșnica lor pomenire” – cântăm, clerici și mireni, legănând coliva și vinul, în semn de comuniune între lumea de sus și cea de jos, între noi, cei încă vii, și ei, cei adormiți. În acele momente sufletele lor sunt aici, în biserică, împreună cu noi. Nu vor mânca și bea, la modul fizic, din ofranda noastră, evident. Dar ea ”pune o vorbă bună” despre ei, pentru ei, la picioarele Tronului ceresc.  A nu-i da uitării înseamnă lucruri concrete: parastase, pomeni, candele și lumânări, flori și tămâie, morminte îngrijite cu dragoste. Dragostea care nu moare niciodată.

Crede cine poate

Nepoata mea, de exemplu, nu crede. Se pare că prima profesoară de religie i-a anihilat relația potențială cu Cel de Sus, prin lipsă de captatio.

Așa că pentru nepoata mea pomenirea celor adormiți, pomana împărțită pentru ei sunt ”prostii”.

Schimb de replici între generații

Sufletele ”sunt undeva, nu se știe unde” – zice ea -, iar rămășițele pământești nu mai înseamnă nimic. Din punctul ei de vedere, buruienile pot să crească în bună pace pe locul de veci al mamei și bunicii ei – cea care a crescut-o și datorită căreia a devenit omul care este azi, cu toate cele bune ale lui.”Eu mă gândesc mereu la ele!” – mă încredințează. O cred, fără doar și poate. Deși nici ea, poate, nu știe cât este adevăr și cât comoditate în atitudinea aceasta de respingere: gesturile ritualice de pomenire cer timp, efort, cheltuială – o jertfă, cum sunt  considerate în limbaj creștin. Or, timpul este oricum prea puțin în raport cu obligațiile (serviciu etc.) și tentațiile (distracție etc.), banii preferă să ia căi mai lumești, deci nu merită efortul.

Oare mulți creștini gândesc așa? N-ai zice, dacă treci pragul oricărei biserici într-o zi mare, ca cea de azi.

Nimeni nu este profet în țara lui

A spus-o Isus ucenicilor săi, când bătrânii din locul lui de naștere nu au putut accepta că un copil pe care l-au văzut crescând are acum autoritatea să le dea lor lecții de credință. Nu mă mai aștept să schimb gândirea reconfortantă a nepoatei mele (și a multor altora, de bună seamă), potrivit căreia ”mă gândesc la ei, deci nu-i dau uitării. Este de ajuns”.

Doar întreb: este? Tu ce crezi?

foto: facebook

Articol de Gabriela Boceanu