20 ianuarie 2022

Cel de-al 6 eveniment Insomnia Nights realizat cu participarea artistei Anetta Mona Chisa

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Asociaţia Română de Artă Contemporană împreună cu Galeria Anca Poteraşu au plăcerea de a vă invita vineri, 21 ianuarie, de la ora 18:00, la o discuţie ONLINE între artista Anetta Mona Chisa şi curatoarea Cristina Stoenescu despre expoziţia „Părţi temporale” ce poate fi vizitată la Galeria Anca Poteraşu.

Rămăşiţele unei civilizaţii apropiate se cristalizează în galerie – nu invadează şi nici nu ocupă spaţiul, nu sunt nici găsite sau descoperite, ci pur şi simplu există. Expoziţia este muzeul lor – un non-peisaj al unor posibilităţi dincolo de structuri pe care ni le putem imagina. Ce putem descoperi într-un spaţiu pe care deja l-am locuit? Calciul, oasele noastre, calciul, cojile şi cochiliile lor, momentul nostru interstelar.

Expoziţia personală a artistei Anetta Mona Chisa, „Temporal Parts” este rezultatul rezidenţei sale artistice în Bucureşti, parte din programul ARAC Art & Residency, şi poate fi vizitată până pe data de 22.01.2022.

*** Proiect finanţat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

Granturile SEE reprezintă contribuţia Islandei, Principatului Liechtenstein şi Regatului Norvegiei la reducerea disparităţilor economice şi sociale în Spaţiul Economic European şi la consolidarea relaţiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul şi sudul Europei şi statele baltice.

Aceste mecanisme de finanţare sunt stabilite în baza Acordului privind Spaţiul Economic European, ce reuneşte statele membre UE şi Islanda, Liechtenstein şi Norvegia ca parteneri egali pe piaţa internă. În total, cele trei state au contribuit cu 3,3 miliarde euro între 1994 şi 2014 şi 1,55 miliarde euro pentru perioada de finanţare 2014-2021. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org şi www.eeagrants.ro

RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului şi are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice şi sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural şi managementul patrimoniului cultural. Bugetul Programului este de aproximativ 34 milioane de euro. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.ro-cultura.ro