Publicat: 18 Noiembrie, 2013 - 10:49

Romanul "Caz închis", de Stelian Ţurlea, apărut la editura Cartea românească, va fi lansat pe 22 noiembrie, la Târgul Gaudeamus. La lansare vor participa criticii literari Alex Ştefănescu şi Daniel Cristea-Enache, precum şi scriitorul George Arion.

Evenimentul va avea loc de la ora 15.00, la standul editurii Cartea românească de la Târgul Gaudeamus, care va avea loc în perioada 20 - 24 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti, şi se va desfăşura sub semnul a două cifre "rotunde": 85 de ani de la prima transmisiune a Radio România şi 20 de ediţii ale târgului.

Un scriitor celebru, premiat şi plin de onoruri este găsit mort în vila în care trăia singur de două decenii. Asasinat? Sinucidere? Moarte naturală? Menajera care îi făcea curat de trei ori pe săptămână şi care i-a descoperit trupul este scoasă din cauză. Un poliţist hârşit şi trecut prin multe nu înţelege cum un om care avea tot ce-şi dorea îşi poate pune capăt vieţii, când anunţase că e nerăbdător să-şi încheie alte proiecte. Anchetează în mulţimea care îl cunoştea pe scriitor. Descoperă că erau foarte mulţi care îi voiau răul, din diferite motive. Toţi sunt suspecţi. Niciunul vinovat. Dar scriitorul a fost totuşi asasinat, pentru că ştia prea multe şi voia sa facă public ce ştia. Autorităţile vor să scape de povară şi să închidă repede cazul.
Pe coperta a patra a cărţii, criticul Dan C. Mihăilescu spune: "Într-o vreme care cultivă cu ciudată largheţe «cărămizile» româneşti, un adept al laconismului narativ riscă să facă figură de sadic. Rareori m-a însetat în aşa hal o anchetă, o intrigă poliţistă, un roman detectivistic, aşa cum mi s-a întâmplat cu «Case close»-ul lui Stelian Ţurlea... . Caruselul îşi începe febril rotirea: anchetatori dezabuzaţi, profesoare exaltate, lesbiene pitoreşti în ferocitatea pasiunii lor, crâncene beţii feminine, George Arion şi premiile Flacăra, procurori avizi de arestări, vedete reportericeşti de la ştirile TV, gazetari roşi de invidie pe viaţă, surorile Ileana şi Ilona dintr-un roman anterior... Iar, deasupra tuturor, Dumitru Calu, adică - ei, da - ofiţerul recrutor al faimosului romancier căruia i s-a regizat sinuciderea. Pariaţi fiecare pe câte-o variantă... că tot nu veţi ghici ghicitoarea. (La urma urmei, oare nu trăim într-o ţară a «cazurilor închise»?)".
Stelian Ţurlea s-a născut pe 6 ianuarie 1946. A urmat studii de filologie (1968) şi filosofie (1976), la Bucureşti. A fost aproape trei decenii redactor de politică externă (Revista Lumea), a condus, după 1989, revistele Lumea, Zig-Zag, apoi ziarul Meridian şi a lucrat in televiziune, ca şef al departamentului de ştiri al Antena 1. Din 1996 lucrează la Pro TV, din 2000 este şi editor senior al Ziarului de duminică. Volumele sale includ romane, cărţi de publicistică, cărţi pentru copii şi traduceri. A îngrijit o serie de albume despre Bucureştiul din vremea lui Carol I (în trei volume), despre lucrările publice în vremea lui Carol I, despre Palatul Patriarhiei, Palatul regal şi cronica restaurării Palatului vechi al BNR.
A câştigat premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii (2003), premiul Asociaţiei Editorilor din Romania pentru literatură pentru copii (2005), premiul special al Uniunii Scriitorilor (2006), premiul Asociaţilor Scriitorilor din Bucureşti (2007). A fost nominalizat, de asemenea, la premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii în 2000 şi la premiul AER pentru roman în 2003.