Publicat: 25 Aprilie, 2019 - 14:40

Pe 18 aprilie, la Chișinău, a avut loc ,,Vernisajul Vinului”, eveniment în cadrul căruia au fost premiate cele mai bune vinuri albe și rosé, dar au fost lansate și noi produse ale cramelor moldovenești. Vernisajul, ajuns la cea de-a 16-a ediție, este organizat de două ori pe an de către Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), sub egida brand-ului de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie”, și își propune să promoveze cultura de consum a vinului de calitate. Cei peste 1000 de participanți au votat vinurile favorite, iar în final vinul ,,Metafora”, de la Gogu Winery,  a primit trofeul ,,Vernisajul în alb” al acestei ediții, iar cel pentru  ,,Vernisajul în rose” a fost primit de„Fetească Neagră”de la Cricova. 

La acest eveniment,  care reprezintă o platformă de lansare a produselor vinicole autohtone și  de comunicare între producători și consumatori, au participat 50 de companii vinicole din cele 3 regiuni cu Indicație Geografică Protejată (IGP) din Republica Moldova: Codru, Valul lui Traian, Ștefan Vodă și au fost degustate peste 300 de vinuri albe, rosé și roșii, tinere și mature.

O noutate a acestei ediții a constituit-o prezentarea, într-o zonă special amenajată, a vinurilor moldovenești  medaliate cu aur la concursurile naționale și internaționale care au avut loc în 2018. Vinul Moldovei a fost  distins cu 190 de medalii de aur și 300 de argint, bronz și mențiuni în cadrul a 28 de competiții de top, iar vinurile premiate sunt prezentate în „Catalogul de Aur al vinurilor moldovenești – 2018”. Printre aceste vinuri se numără  cele din regiunea Codru produse de cramele Asconi, Carpe Diem, Castel Mimi, Chateau Vartely, Doina, Vin Maurt, Migdal-P, NIS Struguraș, Vinăria Dac, Vinuri Ialoveni, Wine International Project, alături de vinurile din regiunea Ștefan-Vodă de la cramele Basavin,
Et Cetera, Gogu Winery, Purcari, Rădăcini, Sălcuț,a Suvorov-Vin, Timbrus și Vinăria Nobilă. De asemenea, vinurile din regiunea Valul lui Traian ale cramelor Bostavan, Cricova, DK Intertrade, Fautor, Gitana Winery, Minis Terrios, Novak Winery, Tomai Vinex,Vinăria din Vale, Vinuri de Comrat au fost distinse cu numeroase medalii. 

O parte din vinurile acestor crame se găsesc și în hipermarket-urile și magazinele de specialitate din România, iar Oficiul Național al Viei și Vinului va organiza o serie de evenimente dedicate vinului moldovenesc în București, Brașov, Cluj și Iași în cadrul cărora va prezenta vinăriile și produsele de top vinicole din Republica Moldova.

„Dezvoltarea exportului pe piața din România este unul dintre scopurile noastre. De altfel, pentru anul viniviticol 2017/2018, România este principala noastră piață de desfacere. Conform statisticilor noastre, în această perioadă, cramele au generat o cifră de afaceri în creștere cu aproximativ 41% comparativ cu media ultimilor 3 ani, iar pe piața românească se observă o creștere consecutivă a importurilor vinurilor din Republica Moldova, mai precis aprox. 25% din importul total al vinurilor în România. Este foarte important de menționat și faptul că se observă o creștere a consumului vinurilor de calitate cu IGP de la 2% la 13%”, a declarat directorul ONVV, Gheorghe Arpentin.

Cea de-a XVI-a ediție a Vernisajului Vinului a fost organizată de Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Asociațiile producătorilor de produse vitivinicole cu IGP „Codru”, „Valul lui Traian”, „Ștefan Vodă”, „Divin” și cu susținerea partenerului strategic – Proiectul de Competitivitate din Moldova – finanțat de USAID și Guvernul Suediei.

Tag-uri Geo: