Publicat: 23 Ianuarie, 2018 - 13:10

Joana Vasconcelos, unul dintre cei mai importanți artiști internaționali, se va afla în România în perioada 23-27 ianuarie 2018, la invitația doamnei Liliana Țuroiu, președinte al Institutului Cultural Român.
Joana Vasconcelos a fost elogiată la nivel internațional pentru participarea la Bienala de la Veneția din 2005 cu lucrarea „A Noiva“/„Mireasa“. Artista a mai expus, în 2012, la Palatul Versailles, fiind prima femeie și, în același timp, cel mai tânăr artist invitat să-și prezinte opera în celebrul edificiu francez. A reprezentat Portugalia la Bienala de la Veneția și în 2013, cu pavilionul plutitor „Trafaria Praia”. În 2018, are programată o expoziție personală la Muzeul Guggenheim din Bilbao, prima prezență a unui artist portughez la unul dintre muzeele Guggenheim.
Prima vizită a artistei Joana Vasconcelos în țara noastră se va desfășura în cadrul unui program de mobilitate inițiat de ICR în contextul împlinirii a 100 de ani de relații diplomatice între România și Portugalia, dar și al Centenarului României Moderne.
Joana Vasconcelos și președintele ICR vor avea întrevederi la sediul Ministerului Afacerilor Externe, cu domnul ministru Teodor Meleșcanu, și la Ambasada Republicii Portugheze în România, cu domnul ambasador Fernando Teles Fazendeiro.
Demararea unor evenimente de diplomație culturală, conferințe și workshop-uri, expoziții ale artiștilor români în spațiul cultural portughez și inițierea primelor demersuri în vederea organizării în România a unei expoziții semnate Joana Vasconcelos sunt obiectivele principale ale acestui proiect de mobilitate artistică.
Joana Vasconcelos va vizita Palatul Parlamentului, Muzeul Național de Artă al României și Muzeul Satului, precum și alte instituții de cultură din București și din țară. În programul vizitei sunt prevăzute întâlniri cu o serie de oficiali români, cu directori și curatori din cadrul unor muzee, cu artiști din sfera industriilor creative, cu profesori și studenți de la universități de arte din București și din țară.
Joi, 25 ianuarie, de la ora 18.00, artista portugheză va fi prezentă la expoziția „De la textil la tactil – o lume a visului“ organizată de Institutul Cultural Român în Sala Mare a ICR. Vor fi expuse lucrări ale artistelor Ana Bănică, Dorina Horătău și Ioana Stanca. Curatoarea expoziţiei este Ioana Ciocan, vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici. Expoziția va cuprinde instalaţii textile realizate în tehnici mixte, toate cele trei artiste fiind preocupate de subiecte legate de compoziţia spațiului interior şi de integrarea gestului textil în viaţa de zi cu zi, sub formă simbolică.
Vineri, 26 ianuarie, de la ora 15.00, Joana Vasconcelos va participa la expoziția „Tradiții și meșteșug în design-ul românesc contemporan“, organizată de ICR și de „The Institute”, galeria industriilor creative românești. Vor fi expuse obiecte semnate de Kraftmade, Deltacraft, Patzaikin, Meșteshukar ButiQ, Ubikubi, Mădălina Andronic, Mihai Stamati. Evenimentul va avea loc la sediul „The Institute”, strada Știrbei Vodă nr. 24.
Cu ocazia acestei vizite, președintele ICR, doamna Liliana Țuroiu, îi va acorda artistei Joana Vasconcelos o distincție de excelență, în numele Institutului Cultural Român.
 

Tag-uri Nume: