Publicat: 17 Martie, 2017 - 19:28

La Ateneul Român, la Sala Mare, duminică, 19 martie, când se împlinesc 100 de ani de la naşterea pianistului şi compozitorului Dinu Lipatti (1917 - 1950), va avea loc, de la ora 19.00, un concert extraordinar susţinut de Camerata Regală şi dirijat de maestrul Horia Andreescu.
 În program, lucrări de Dinu Lipatti ( Concertino in stil clasic pentru pian si orchestra de camera, op. 3, solist: Mihai Ungureanu), Wolfgang Amadeus Mozart (Concertul nr. 9 pentru pian si orchestra, Jeunehomme, KV 271, solistă: Dana Borşan)şi Frederic Chopin ( Concertul nr. 1 pentru pian si orchestra, op. 11, solist: Nikolai Demidenko).
Numele pianistului Mihai Ungureanu, cu un palmares foarte bogat, este strâns legat de Filarmonica Oltenia din Craiova. În calitate de solist concertist al ansamblului, a susţinut numeroase concerte în ţară, dar şi turnee în Italia, Germania, Franţa, Elveţia, Spania, Gibraltar.
 Solista Dana Borşan are un repertoriu vast şi complex, abordând cu succes și genul cameral. În paralel cu activitatea concertistică, solista desfășoară o prestigioasă carieră didactică, începând din 1990, la Univesrsitatea Națională de Muzică din București. Din 2001deţine funcția de șef al Catedrei de pian.
Festivalul Serile Lipatti, în parteneriat cu Filarmonica “George Enescu”, l-a invitat pe pianistul rus Nikolai Demidenko să concerteze la Ateneul Român în cadrul sărbătoririi centenarului Lipatti. Specialist în creația chopiniană, Demidenko va delecta publicul cu una dintre lucrările preferate ale lui Lipatti, Concertul nr. 1 de Fr. Chopin. Evenimentul legat de prezenţa lui Nikolai Demidenko este organizat de Asociația Art à la carte, cu sprijinul Institutului Cultural Român. 
DINU LIPATTI
Personalitate aparte în panteonul pianisticii mondiale, faima internațională a lui Lipatti se datorează nu numai marelui talent cu care fost înzestrat, cât și înregistrărilor de valoare inestimabilă, ce reprezintă și astăzi un reper pentru pianiștii din întreaga lume.
Dinu Lipatti s-a născut în 19 martie 1917 la București. Elev al eminentei Florica Musicescu și, mai târziu, al compozitorului Mihail Jora, se prezintă în 1933, la doar 16 ani, la un mare concurs de pian din Viena, unde îl întâlnește pe legendarul Alfred Cortot, care îi va deveni profesor la École Normale de Musique din Paris. Odată cu primul recital de la Paris, Dinu Lipatti devine un nume cu rezonanţă în viaţa muzicală a Franţei și continuă pe drumul unei cariere strălucitoare. Și în țară va susţine multe recitaluri, unele dintre ele în compania lui George Enescu. Din 1943 Lipatti este diagnosticat cu o formă de leucemie, ceea ce însă nu-l împiedică ca în următorul an să devină profesor la Conservatorul din Geneva. Totodată, îşi continuă cariera concertistică dând recitaluri de pian sau ca solist împreună cu renumite ansambluri orchestrale din toată Europa. Colaborează cu şefi de orchestră ca Herbert von Karajan, Ernest Ansermet sau Alceo Galliera. În 1946 încheie un contract exclusiv cu casa de înregistrări Columbia, realizând înregistrări ce vor deveni un adevărat tezaur pentru o lume întreagă.
În anul 1950, în ciuda agravării bolii, Lipatti susține în septembrie la Besançon un ultim recital, care din fericire a fost și înregistrat. Pentru noi toți acest recital reprezintă un rămas bun al unuia dintre cei mai mari pianişti ai secolului XX, căci Lipatti se stinge din viaţă trei luni mai târziu. De atunci și până acum s-au publicat și republicat în lumea întreagă înregistrările sale, Lipatti rămânând și astăzi o icoană pentru pianiștii de pretutindeni.
Duminica, 19 Martie 2017, 19:00 - 21:00
Sala mare
Concert extraordinar
Centenar Dinu Lipatti
Camerata Regala
Dirijor: Horia Andreescu
Program
Dinu Lipatti - Concertino in stil clasic pentru pian si orchestra de camera, op. 3
Solist: Mihai Ungureanu
Wolfgang Amadeus Mozart - Concertul nr. 9 pentru pian si orchestra, Jeunehomme, KV 271
Solista: Dana Borsan
Frederic Chopin - Concertul nr. 1 pentru pian si orchestra, op. 11
Solist: Nikolai Demidenko

Concertele dedicate aniversării celor 100 de ani de la nașterea lui Lipatti vor fi transmise în direct pe TVR3, TVR HD și www.tvrplus.ro