28 septembrie 2022

Cercetaţi penal pentru furturi din automatele de cafea, au fost reţinuţi

Distribuie pe rețelele tale sociale:

La data de 21 septembrie a.c., poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Sibiu au reţinut trei tineri, în vârstă de 20, 21, respectiv 23 de ani, toţi domiciliaţi în oraşul Cisnădie, cercetaţi penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat (10 acte materiale).

În fapt, cei trei tineri sunt bănuiţi că, în perioada mai – august a.c., ar fi sustras cutiile cu bani din 10 automate pentru băuturi reci şi calde de pe raza municipiului Sibiu.

Prejudiciul creat se ridică la suma de aproximativ 24.000 de lei.

Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, poliţiştii de investigaţii criminale au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore a celor trei tineri. Aceştia vor fi prezentaţi unităţii de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului de Investigaţii Criminale Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Comunicat de presă – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu