Publicat: 30 Aprilie, 2013 - 17:41

În urma unei acţiuni care a avut loc în această dimineaţă,  în judeţul Suceava, au fost depistaţi trei bărbaţi care sunt suspectaţi că au pus în circulaţie 1.150 de euro falşi.


Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava şi procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava cercetează trei bărbaţi, din Suceava,  care sunt suspectaţi de falsificare de monedă şi înşelăciune.

Cei trei sunt suspectaţi că au deţinut şi pus în circulaţie, pe raza judeţului Suceava, în lunile martie şi aprilie 2013, 1.150 de euro în bancnote contrafăcute din cupiura de 50 şi 100 de euro, înşelând trei persoane de la care au achiziţionat bunuri sau la care au făcut schimb valutar.

La data de 30 aprilie a.c., poliţiştii B.C.C.O. Suceava, cu sprijinul luptătorilor S.A.S. şi I.J.J. Suceava, au efectuat trei percheziţii domiciliare au pus în aplicare trei mandate de aducere.

Persoanele faţă de care au fost puse în executare mandatele de aducere au fost conduse la audieri, ulterior fiind reținute.

Pe parcursul cercetărilor s-a beneficiat de suportul tehnic al D.O.S. - I.G.P.R. şi S.R.I..

Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, identificării şi tragerii la răspundere penală a tuturor participanţilor.