25 aprilie 2024

Ceremonia de decorare a preşedinţilor unor Instituţii Supreme de Audit din state europene

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Alocuţiunea Preşedintelui României, Klaus Iohannis, susţinută în cadrul ceremoniei de decorare a preşedinţilor unor Instituţii Supreme de Audit din state europene

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a susţinut joi, 8 septembrie 2022, la Palatul Cotroceni, o alocuţiune în cadrul ceremoniei de decorare a preşedinţilor unor Instituţii Supreme de Audit din state europene.

Vă prezentăm în continuare textul alocuţiunii:

Doamnă Secretar General al Organizaţiei Internaţionale a Instituţiilor Supreme de Audit,
Domnule Preşedinte al Curţii de Conturi Europene,
Domnule Preşedinte al Curţii de Conturi a României,
Excelenţele voastre,
Stimaţi invitaţi,

Felicit Curtea de Conturi a României cu ocazia aniversării a 30 de ani de la reînfiinţare!

Momentele aniversare, precum cel de astăzi, se sărbătoresc alături de cei apropiaţi, de cei care împărtăşesc deopotrivă angajamente şi responsabilităţi, valori şi viziuni de dezvoltare.

În acest sens, mă bucură prezenţa la sărbătoarea Curţii de Conturi a României a reprezentanţilor Organizaţiei Internaţionale a Instituţiilor Supreme de Audit, ai Curţii de Conturi Europene, precum şi ai Instituţiilor Supreme de Audit din ţările membre ale Uniunii Europene şi din Republica Moldova.

Climatul european, crizele şi războiul din vecinătate, dar mai ales provocările aferente ne îndeamnă la unitate şi solidaritate, iar prezenţa domniilor voastre astăzi, aici, este o dovadă în plus că familia europeană poate să traverseze aceste vremuri tulburi printr-un efort comun şi coordonat.

În acest context, rolul instituţiilor de control şi audit devine şi mai important în arhitectura instituţională, dar şi determinant pentru modul în care, împreună, vom reuşi să depăşim perioadele de criză.

De aceea, am prilejul ca, în semn de apreciere, să vă confer, stimată doamnă şi stimaţi domni, distincţii ale statului român pentru implicarea şi dedicarea dumneavoastră în activitatea instituţiilor pe care le reprezentaţi, dar şi pentru strânsa colaborare dintre acestea.

Doamnelor şi domnilor,
Eficienţa politicilor publice şi calitatea guvernării sunt expresia fidelă a modului în care autorităţile statului îşi îndeplinesc misiunea.

Controlul şi auditul utilizării resurselor publice devin esenţiale în contextul actual, iar instituţiile de profil trebuie să-şi adapteze structura, modul de lucru şi de interacţiune astfel încât să răspundă exigenţelor de alocare şi de întrebuinţare cât mai judicioase în privinţa acestor resurse.

Curtea de Conturi se află, alături de alte instituţii fundamentale ale statului român, într-un moment deopotrivă al aniversării şi al bilanţului.

Profesionalizarea unei autorităţi necesită timp şi răbdare, însă la capătul acestui proces se regăsesc experienţe, lecţii învăţate şi transformări. Sunt convins că în cei treizeci de ani de activitate, dificultăţile specifice perioadei de tranziţie şi-au pus amprenta de o manieră substanţială asupra activităţii Curţii de Conturi, iar acest lucru se reflectă în deschiderea către entităţile auditate, modernizarea proceselor de audit şi creşterea profilului extern.

În mod cert mai sunt lucruri de făcut şi acţiuni de întreprins! Iar în această privinţă, subliniez importanţa sporită a rolului educativ şi de prevenţie al activităţii de control şi audit.

De eficienţa acestor activităţi beneficiază nu numai autorităţile şi bugetele controlate, ci şi societatea în ansamblul său, prin cultivarea corectitudinii şi a disciplinei financiare, care vor îmbunătăţi alocarea şi utilizarea resurselor. De aceea, Curtea de Conturi trebuie să devină şi un promotor al disciplinei şi al responsabilităţii.

Stimaţi invitaţi,
Crizele lasă în urmă dezechilibre, fricţiuni, rezultate injuste. Crizele generează aşteptări din partea societăţii şi impun răspunsuri prompte şi acţiuni concrete şi punctuale din partea statului.

Activitatea Curţii de Conturi se poate dovedi un pilon important în consolidarea responsabilă şi durabilă a finanţelor publice, prin ajustarea şi corectarea deficienţelor instalate în urma crizelor.

De aceea, apreciez că atribuţiile Curţii de Conturi se pot valorifica şi în sfera legislativă. O abordare proactivă, prin emiterea de puncte de vedere asupra unor proiecte de legi, nu numai că ar întări rolul autorităţii de control şi audit, dar ar avea efecte benefice pentru toată părţile implicate.

Sunt convins că, inclusiv sub acest aspect, parteneriatele şi legăturile strânse de colaborare dintre Instituţiile Supreme de Audit europene asigură un schimb valoros de bune practici.

Doamnelor şi domnilor,
Cu toţii ne dorim instituţii moderne şi dinamice, în pas cu nevoile societăţii. Curtea de Conturi a adoptat în toţi aceşti ani măsuri consistente în direcţia reformării şi a adaptării la conduita şi exigenţele europene în domeniu.

Am convingerea că munca dumneavoastră din ultimii 30 de ani va fi, fără îndoială, fundamentul misiunii şi al obiectivelor Curţii de Conturi a României pentru următorii ani!

Vă felicit încă o dată şi vă doresc tuturor mult succes în activitate!

Departamentul Comunicare Publică

Sursa foto Administratia Prezidentiala