25 mai 2022

Ceremonia de depunere de coroane de flori la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza

Distribuie pe rețelele tale sociale:

ANUNŢ PENTRU PRESĂ

Secretarul General al Guvernului, Marian Neacşu, va participa mâine, 24 ianuarie 2022, la ora 12.30, la ceremonia de depunere de coroane de flori, organizată de Prefectura Capitalei şi Ministerul Apărării Naţionale, la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, din Dealul Patriarhiei Române.

De asemenea, şeful Cancelariei Prim-ministrului, Mircea Abrudean, va participa, la Iaşi, la ceremoniile prilejuite de Ziua Unirii Principatelor Române.

Totodată, începând cu ora 15.00, şeful Cancelariei Prim-ministrului, Mircea Abrudean, va participa la Palatul Culturii din Iaşi, la evenimentul prilejuit de semnarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind reglementarea construirii unor apeducte. Este primul contract pentru realizarea lucrărilor de extindere a conductelor de alimentare cu apă potabilă în Republica Moldova, în valoare de aproximativ 1,5 milioane lei.

La manifestări prilejuite de celebrarea a 163 de ani de la Unirea Principatelor Române, organizate în Piaţa Unirii din Focşani, începând cu ora 12.00, va participa consilierul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, George Agafiţei.

Biroul de presă al Guvernului

 

Conducerea MApN, la manifestările dedicate Unirii Principatelor Române

Ministrul apărării naţionale, Vasile Dîncu, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, vor participa luni, 24 ianuarie, la activităţile din Bucureşti dedicate Unirii Principatelor Române, după cum urmează:

– ora 11.00, Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I – ceremonie în cadrul căreia vor fi decorate Drapelele de Luptă ale Brigăzii 282 Blindată „Unirea Principatelor”, Brigăzii 8 Rachete Operativ Tactice „Alexandru Ioan Cuza” şi Batalionului 284 Tancuri „Cuza Vodă”.

– ora 12.30, Monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, din Dealul Patriarhiei Române – ceremonie de depunere de coroane de flori.

– ora 14.00, Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, ceremonie dedicată momentului şi vernisajul expoziţiei intitulată „Armata Română în epoca Principelui Alessandru Joan 1”.

***

În fiecare an, la 24 ianuarie, românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din anul 1859, realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, un act de voinţă politică al liderilor din cele două principate româneşti (Moldova şi Ţara Românească) şi prima etapă în crearea statului unitar român modern.

Ziua de 24 ianuarie 1859, ziua alegerii lui Alexandru Ioan Cuza la Bucureşti ca domnitor al Ţării Româneşti, după ce, la 5 ianuarie, fusese ales la Iaşi domnitor al Moldovei, este ziua în care s-au împlinit aspiraţiile naţionale ale revoluţionarilor de la 1848, ce înscriseră în programele lor idealul unirii Principatelor drept „cheia de boltă fără de care s-ar prăbuşi întreg idealul naţional”.

Actul istoric al Unirii de la 24 ianuarie 1859, despre care Mihail Kogălniceanu spunea că este „actul întregii naţiuni române”, a rămas un moment decisiv în istoria românilor, pentru că recunoaşterea internaţională a Unirii şi măsurile adoptate în anii care au urmat au dus la obţinerea şi recunoaşterea independenţei României în anii 1877 – 1878 şi la îndeplinirea idealului naţional de unire a tuturor românilor, în 1918. În egală măsură, momentul 24 ianuarie 1859 a fost primul pas făcut de naţiunea română pe drumul modernităţii şi al integrării europene.

Biroul de Presă Ministerul Apărării Naţionale