Publicat: 7 Aprilie, 2020 - 14:43
Share

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a participat marţi, 7 aprilie a.c., cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, la Ceremonia de semnare a Acordului de Colaborare Bienală între Organizaţia Mondială a Sănătăţii - Biroul Regional pentru Europa şi Ministerul Sănătăţii din România. Evenimentul s-a desfăşurat prin videoconferinţă, la Palatul Cotroceni. Semnarea acestui acord, pentru perioada 2020-2021, întăreşte colaborarea dintre ţara noastră şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Ziua Mondială a Sănătăţii din acest an este dedicată marcării activităţii asistentelor medicale şi a moaşelor. Preşedintele României a subliniat că, în contextul actual, personalul medical se află în prima linie a luptei împotriva răspândirii pandemiei, protejarea sa fiind prioritară, şi a reluat apelul la responsabilitate către cetăţeni, menţionând, totodată, că respectarea cu stricteţe a măsurilor impuse de autorităţi înlesneşte munca personalului medical, astfel încât să ofere asistenţă celor care au reală nevoie de îngrijire. Preşedintele Klaus Iohannis a punctat necesitatea consolidării capacităţii de prevenire şi intervenţie în situaţii de urgenţă, aşa cum este această pandemie, făcând un apel la cei responsabili ca, după ce vom depăşi această criză, conţinutul acordului să fie valorificat în procesul de regândire a sistemului de sănătate şi din această perspectivă. Directorul Regional al Biroului Regional OMS pentru Europa, Dr. Hans Kluge, a prezentat situaţia răspândirii pandemiei de COVID-19 la nivel european şi rolul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în acest context. De asemenea, a felicitat România pentru măsurile cuprinzătoare luate pentru a gestiona situaţia de urgenţă şi pentru abordarea integrată la nivelul guvernului şi al societăţii. Directorul regional a menţionat că România a ales calea potrivită identificând şi izolând cazurile suspecte, testând şi monitorizând contactele şi punând în carantină toţi contacţii persoanelor bolnave. Dr. Kluge a subliniat faptul că medicii şi cadrele medicale sunt eroii în lupta împotriva virusului, iar siguranţa şi starea lor de bine trebuie să fie prioritatea noastră. La finalul videoconferinţei, Preşedintele României a avut o întâlnire de lucru cu Ministrul Sănătăţii, domnul Nelu Tătaru, şefa biroului pentru România al OMS, doamna Miljana Grbic, şi cu Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României în consiliul executiv al OMS. Experţii au prezentat modelul epidemiologic al infecţiei cu noul coronavirus în ţara noastră, subliniind eficacitatea măsurilor luate de autorităţi până la acest moment în combaterea crizei sanitare. Totodată, a fost evidenţiată necesitatea continuării menţinerii măsurilor restrictive, în consens cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat rolul esenţial al colaborării cu experţii din domeniu în stabilirea strategiilor de luptă împotriva pandemiei la nivel naţional, precum şi necesitatea cooperării şi solidarităţii internaţionale în combaterea acestei pandemii.

 

Alocuţiunea Preşedintelui României, Klaus Iohannis, susţinută în cadrul Ceremoniei de semnare a Acordului de Colaborare Bienală între Organizaţia Mondială a Sănătăţii - Biroul Regional pentru Europa şi Ministerul Sănătăţii din România

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a susţinut marţi, 7 aprilie a.c., o alocuţiune cu prilejul Ceremoniei de semnare a Acordului de Colaborare Bienală între Organizaţia Mondială a Sănătăţii - Biroul Regional pentru Europa şi Ministerul Sănătăţii din România.

Vă prezentăm în continuare textul alocuţiunii:

Domnule Director Regional,

Domnule Ministru,

Doamnă reprezentant OMS România,

Domnule profesor Rafila,

Omenirea se confruntă astăzi cu o situaţie fără precedent, în faţa căreia suntem cu toţii vulnerabili şi care ne-a forţat să ne adaptăm rapid întreaga activitate. Marcăm, aşadar, Ziua Mondială a Sănătăţii din acest an prin semnarea, într-un format inedit, virtual, a unui nou Acord de Colaborare Bienală.

Continuăm astfel cooperarea noastră şi reafirmăm parteneriatul solid pe care îl avem.

Această criză sanitară şi umanitară prin care trecem ne-a dovedit tuturor, nu doar nouă, românilor, că avem nevoie de o capacitate consolidată de prevenire şi intervenţie în situaţii de urgenţă, de planuri şi protocoale de reacţie. Vă invit pe toţi cei responsabili ca, după ce vom depăşi această criză, să valorificăm conţinutul acordului semnat şi să regândim sistemul de sănătate românesc şi din perspectiva acestei nevoi.

Ameninţările de tipul COVID-19 nu ţin cont de graniţele fizice ale statelor, peste 200 de ţări din întreaga lume fiind afectate de această pandemie.

Ne confruntăm cu o urgenţă medicală globală, iar pentru limitarea răspândirii, fiecare ţară trebuie să adopte toate măsurile necesare, în funcţie de evoluţia numărului de cazuri, dar este nevoie şi de cooperarea eficientă dintre state.

Organizaţiile internaţionale din domeniul sănătăţii au un rol esenţial în a eficientiza această cooperare, în a oferi recomandări solide, în a disemina informaţii şi mesaje corecte, bazate pe dovezi ştiinţifice, de maximă utilitate pentru cetăţeni.

În ceea ce priveşte situaţia din România, autorităţile noastre au luat la timp măsurile necesare pentru a preveni pe cât posibil răspândirea pandemiei.

Măsurile restrictive de până acum au fost luate gradual, în funcţie de etapa în care ne-am aflat din punctul de vedere al transmiterii virusului şi în conformitate cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi ale altor organizaţii internaţionale.

Avem nevoie de acţiune comună, atât la nivel regional, în cadrul organizaţiilor din care facem parte, dar şi la nivel global, pentru combaterea acestei pandemii şi pentru limitarea efectelor sociale şi economice.

Cooperarea şi solidaritatea internaţională constituie răspunsul nostru comun în faţa unei provocări de o asemenea amploare!

Ziua Mondială a Sănătăţii din acest an este dedicată marcării activităţii asistentelor medicale şi a moaşelor. Nu întâmplător aduc în discuţie acest aspect. În aceste momente de cumpănă pentru noi toţi, forţa de muncă din sănătate reprezintă prima linie a luptei împotriva răspândirii infectării cu acest virus extrem de periculos. Autorităţile au datoria de a acorda atenţie prioritar personalului medical, inclusiv prin asigurarea echipamentului individual de protecţie.

Dragi medici şi personal medical,

Vă datorăm recunoştinţă şi respect zi de zi pentru efortul consecvent depus în menţinerea sănătăţii noastre, a tuturor, şi cu atât mai mult în aceste zile, când aveţi un rol critic şi purtaţi pe umerii halatelor albe o presiune enormă!

Reiau în acest context apelul la responsabilitate şi la respectarea cu stricteţe a măsurilor impuse de autorităţi.

Respectând normele de deplasare, dragi români, de igienă şi de distanţare socială ne protejăm pe noi înşine, pe cei dragi şi ajutăm cadrele medicale să ofere asistenţă celor care au reală nevoie de îngrijire!

Sacrificiile pe care le facem astăzi ne aduc mai aproape de ziua în care viaţa noastră revine la normal!

Doar împreună putem trece peste această grea perioadă!

Doar uniţi vom reuşi!

Vă mulţumesc!

Tag-uri Nume: