Publicat: 18 Noiembrie, 2015 - 14:51

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a trimis Parlamentului miercuri, 18 noiembrie a.c., spre reexaminare, Legea privind reglementarea marketingului înlocuitorilor laptelui matern.
Vă prezentăm textul integral al cererii:

Cerere privind reexaminarea reglementării marketingului înlocuitorilor laptelui matern

În temeiul articolului 77 alineatul (2) din Constituţia României, republicată, formulez următoarea CERERE DE REEXAMINARE
asupra Legii privind reglementarea marketingului înlocuitorilor laptelui matern

Legea privind reglementarea marketingului înlocuitorilor laptelui matern vizează stabilirea cadrului legal în domeniu, pornind de la obiectivul asigurării unei nutriții adecvate și sănătoase pentru sugari și copii de vârstă mică până la 2 ani, prin protecția și promovarea alăptării. În forma transmisă spre promulgare, această lege contravine însă normelor europene în vigoare, direct aplicabile. 

Astfel, în primul rând, prin faptul că actul normativ menționat instituie reglementări tehnice, care reprezintă specificații a căror respectare este obligatorie în cazul etichetării, marcării, ambalării produselor sau interzicerii comercializării unor produse, proiectul de act normativ trebuia supus procedurii de notificare, în conformitate cu prevederile Directivei (U.E.) 2015/1535 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 septembrie 2015 referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale (publicată în J.O.U.E. L241 din 17 septembrie 2015), cu respectarea regulilor ce vizează prevenirea barierelor tehnice în calea comerțului şi a procedurii stabilite, potrivit prevederilor art. 6 și art. 7 din H.G. nr. 1016/2004 privind măsurile pentru organizarea și realizarea schimbului de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice, precum și al regulilor referitoare la serviciile societății informaționale între România și statele membre ale Uniunii Europene, precum și Comisia Europeană (publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 664/23.07.2004, cu modificările ulterioare). Or, din analiza parcursului legislativ al legii transmise la promulgare nu rezultă faptul că România și-a îndeplinit această obligație și, prin urmare, apreciem că intrarea în vigoare a legii transmise spre promulgare ar conduce la riscul declanșării unei proceduri de infringement.

În al doilea rând, la nivelul Uniunii Europene, cadrul legal în vigoare privind alimentația sugarilor și a copiilor de vârstă mică este reprezentat de Regulamentul (UE) nr. 609/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind alimentele destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică, alimentele destinate unor scopuri medicale speciale și înlocuitorii unei diete totale pentru controlul greutății și de abrogare a Directivei 92/52/CEE a Consiliului, a Directivelor 96/8/CE, 1999/21/CE, 2006/125/CE și 2006/141/CE ale Comisiei, a Directivei 2009/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Regulamentelor (CE) nr. 41/2009 și (CE) nr. 953/2009 ale Comisiei, (publicat în J.O.U.E. L 181 din 29 iunie 2013). Din analiza conținutului normativ al legii transmise la promulgare, remarcăm însă că termenii folosiți contravin termenilor stabiliți potrivit reglementărilor europene, în sensul că în Regulamentul mai sus menționat, sugarul este definit ca fiind un copil cu vârsta mai mică de 12 luni, iar în conținutul legii trimiterile se referă la sugarii cu vârsta de până la 6 luni. Totodată, potrivit actului european „copilul de vârstă mică” este copilul cu vârsta cuprinsă între 1 an și 3 ani, iar în lege copiii de vârstă mică sunt copiii până la 2 ani. Ca urmare, considerăm că referirile din conținutul legii transmise spre promulgare la „sugari” și, respectiv la „copiii de vârstă mică” trebuie să fie corelate cu cele prevăzute de Regulament. 

Subliniem că ordinea juridică a Uniunii Europene se întemeiază pe prioritatea sa față de cea națională. Astfel, prioritatea dreptului Uniunii Europene este consacrată de dispozițiile art. 148, alin. (2) din Constituție, potrivit cărora prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Garantarea aducerii la îndeplinire a acestor obligații asumate revine, potrivit alin. (4) al aceluiași articol, Parlamentului, Președintelui României, Guvernului și autorității judecătorești. Așadar, un act normativ al unui stat membru, chiar adoptat ulterior, nu poate prevala în raport cu reglementările Uniunii Europene, care i-ar fi contrare. În acest sens, apreciem și necesitatea ca, în cadrul reexaminării Legii privind reglementarea marketingului înlocuitorilor laptelui matern și, deci a reanalizării întregului conținut normativ al acesteia, să aveți în vedere și proiectul de Regulament delegat (UE) al Comisiei, de completare a Regulamentului nr. 609/2013 (aflat în prezent în dezbatere publică) - ce vizează o reglementare separată pentru formulele de început și formulele de continuare, inclusiv în ceea ce privește cerințele de informare, etichetare și publicitate -, în special sub aspectul cerințelor specifice privind compoziția și informarea pentru formulele de început și formulele de continuare, precum și în ceea ce privește cerințele privind informațiile privitoare la alimentația sugarilor și a copiilor de vârstă mică.

Față de argumentele expuse mai sus și având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii privind reglementarea marketingului înlocuitorilor laptelui matern din perspectiva considerentelor anterior expuse.

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS - WERNER IOHANNIS