5 iulie 2022

Cetăţean libian, depistat ascuns într-un autocamion la PTF Giurgiu

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Un cetăţean libian, în vârstă de 25 de ani, a fost depistat de către poliţiştii de frontieră giurgiuveni, ascuns într-o cutie voluminoasă, din semiremorca unui ansamblu rutier. Acesta, şoferul şi mijlocul de transport au fost preluaţi de către autorităţile de frontieră bulgare în vederea continuării cercetărilor.

În cursul acestei dimineţi, în jurul orei 08.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un cetăţean turc, în vârstă de 52 de ani, care conducea un ansamblu rutier. Şoferul transporta, conform documentelor prezentate, diverse bunuri din Turcia pentru o societate din România.

În urma controlului preliminar efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că semiremorca mijlocului de transport avea prelata tăiată şi cusută, motiv pentru au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra autocamionului.

Astfel, în compartimentul pentru marfă, într-o cutie voluminoasă, printre bunurile transportate, a fost descoperit ascuns, un bărbat.

În cadrul cercetărilor s-a stabilit faptul că persoana în cauză este cetăţean din Libia, în vârstă de 25 de ani.

Acesta a declarat poliţiştilor faptul că s-a urcat în mijlocul de transport în timp ce se aflau pe teritoriul Turciei, fără ca şoferul să aibă cunoştinţă despre acest aspect. Bărbatul intenţiona să ajungă în Germania.

În acest context, poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanei depistate, iar conform protocolului româno-bulgar, cetăţeanul străin, şoferul şi mijlocul de transport au fost preluaţi de către autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun. Comunicat de presă – Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră – Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu