5 august 2021

Cetăţeni din Algeria, Maroc şi Afganistan opriţi din drumul ilegal către Spaţiul Schengen

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac, judeţul Arad, au depistat opt cetăţeni din Afganistan, Algeria şi Maroc care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos sau ascunşi într-un automarfar.

* În data de 15.07.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, aflat la volanul unui automarfar înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, piese auto, pe ruta Turcia-Germania.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, patru cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 şi 23 de ani, solicitanţi de azil în România.

* Tot ieri, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au observat, la aproximativ 200 de metri de linia de frontieră, patru persoane care se deplasau pe jos. Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetăţeni din Algeria şi Maroc, cu vârste cuprinse între 21 şi 37 de ani.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Imagini foto pe:// www.politiadefrontiera.ro

Purtător de cuvânt al I.T.P.F Oradea
Comisar de poliţie
CHIFOR LOREDANA