Publicat: 23 Ianuarie, 2020 - 15:45

Fostul ministru al Transporturilor, Dan Costescu, va fi noul director general al CFR Călători.

Costescu are o experienţă de aproape 30 de ani în domeniul feroviar şi este, în prezent, membru în consiliul de administraţie al CFR Infrastructură.

Principalele sale obiective sunt reintroducerea trenurilor Intercity, creşterea parcului de vagoane în exploatare la peste 1.000 şi introducerea unui sistem prin care călătorii să fie informaţi ce staţie urmează.

CFR Călători are aproximativ 13.000 de salariaţi şi deţine peste 80% din piaţa de transport feroviar. Compania a încheiat anul trecut cu o pierdere de 354 milioane de lei.