Publicat: 7 Noiembrie, 2013 - 11:19

Derby-ul Grupei F, meciul Borussia Dortmund - Arsenal, a fost câştigat de londonezi, prin reuşita lui Aaron Ramsey, care a adus echipa britanică pe primul loc al grupei!

 

Un meci foarte echilibrat, opunând două echipe de frunte provenind din campionate dintre cele mai puternice, fără un favorit clar, cel din Dortmund se desfăşura între două echipe aflate la egalitate de puncte în grupă, în condiţiile în care şi Napoli avea tot şase puncte, înaintea serii trecute, şi juca împotriva unei echipe mai slab cotate, deci era de aşteptat să câştige. Era un meci pe viaţă şi pe moarte, în care cei doi adversari aveau o unică dorinţă - victoria.

După o primă repriză, în care fiecare din cele două echipe a primit câte un cartonaş galben - Mikel Arteta, în minutul 23, de la Arsenal, şi Robert Lewandowski, de la clubul german, în minutul 41, toată lumea avea aşteptări enorme de la cera de-a doua jumătate a jocului, presiunea fiind tot mai mare, pentru ambele echipe.

Cei care au reuşit să marcheze au fost londonezii, care, în minutul 62, prin reuşita lui Aaron Ramsey, au luat conducerea şi au reuşit să ţină sub control echipa germană, oprind orice tentativă a acesteia, şi instalându-se pe prima poziţie a grupei.

SSC Napoli a reuşit să se impună, pe teren propriu, în faţa francezilor de la Olympique Marseille, cu scorul de 3-2, ajungând să ocupe locul doi în grupă, la egalitate de puncte cu prima clasată, Arsenal.

Clasament Grupa F:

1 Arsenal                             4 3 0 1 6  3    3  9
2 SSC Napoli                      4 3 0 1 7  6    1  9
3 Borussia Dortmund     4 2 0 2 6  4    2 6
4 Olympique Marseille  4 0 0 4 4 10 -6 0

În Grupa G, nu s-au înregistrat surprize, atât victoria celor de la Atletico Madrid, cu 4-0, în meciul cu Austria Viena nefiind ceva neaşteptat, iar Zenit St. Petersburg şi FC Porto au încheiat la egalitate, scor 1-1, partida cealaltă.

Clasament Grupa G:

1 Atletico Madrid         4 4 0 0 12 2 10 12
2 Zenit St. Petersburg 4 1 2 1 3 4 -1 5
3 FC Porto                        4 1 1 2 3 4 -1 4
4 Austria Viena               4 0 1 3 0 8 -8 1