Publicat: 27 Mai, 2013 - 13:38
Share

Primarul liberal al Sectorului 1, Andrei Chiliman, a declarat înaintea reuniunii delegației permanente a PNL că a venit să apere partidul de preşedintele Crin Antonesc, nu să se apere.

”Am venit să apăr principile, libertatea de opinie, asocierea şi un anumit mod de a face politică, am venit să apăr partidul de Antonescu, nu să mă apăr pe mine”, a declarat Andrei Chiliman.

Referitor la acuzaţiile care i se aduc, Chiliman a spus că sunt uşor de demontat pentru că ”nu sunt logice”.

Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, luni, înaintea reuniunii delegației permanente a partidului că Diana Tușa și Andrei Chiliman ar putea să fie exlcuși din PNL împreună cu ”alţii”.

„Vor mai fi și alții, există mai multe variante, sunt și câteva propuneri de la Mehedinți”, a spus Crin Antonescu.

Întrebat de către jurnalişti care sunt motivele pentru exluderea lor, Antonescu a făcut referire la articolul 16.

„În baza articolului 16, litera a și litera c”, a spus Antonescu.

Andrei Chiliman se află în conflict cu şeful PNL, Crin Antonescu, de aproximativ un an de zile. Reamintim că săptămâna trecută alţi 12 liberali au fost daţi afară din partid, iar printre ei s-a aflat şi Vlad Moisescu.