Publicat: 20 Noiembrie, 2015 - 16:43
Share

Primarului suspendat al Sectorului 1, Andrei Chiliman, rămâne în control judiciar încă 60 de zile. 

“Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul Chiliman Andrei Ioan privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.215 alin.8 Cod procedură penală. Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de inculpatul Chiliman Andrei Ioan împotriva ordonanţei din data de 9 octombrie 2015 emisă în dosarul nr.218/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti. Obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în 48 de ore de la pronunţare, în ceea ce priveşte soluţia referitoare la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Definitivă. Pronunţată în Camera de Consiliu, azi 20 noiembrie 2015”, se arată în minuta ședinței de judecată.

Chiliman este acuzat că în perioada 2006-2015 a atribuit contracte în mod preferențial unei firme care trebuia să plătească comisioane către primar, dar și către angajați ai primăriei. Chiliman este acuzat de trafic de influenţă, iar prejudiciul din dosar a fost stabilit la 670 de milioane de euro.