27 septembrie 2022

China să-l decoreze pe Bill Gates! Criza pandemică a generat avantaje decisive Eurasiei.

COSMIN GUSA
Distribuie pe rețelele tale sociale:

 

Nemții și-au luat inima-n dinți și au publicat ancheta ce-l incriminează pe Bill Gates pentru coordonarea total defectuoasă a crizei pandemice, adunând detaliile infamante pe care unii dintre noi le-am tot trâmbițat (fără folos și căpătând eticheta de conspiraționiști, măi CNA-ule!) încă de la începutul pandemiei (Acum nu mai e Teoria conspirației.

Patru grupuri private finanțate de Bill Gates au controlat combaterea Pandemiei de Covid-19 – Stiri pe surse – Cele mai noi stiri). Interpretarea concluziilor anchetei este însă și mai grozavă, aceasta ne arată cum toate guvernele lumii, deși unele cunoșteau exact situația, au putut fi silite să administreze medical pandemia conform indicațiilor unor fundații controlate de controversatul miliardar american. Despre Gates se știu destule, aș mai adăuga azi doar bănuiala rezonabilă că, atunci când Bill Clinton a vrut să-l aresteze prin 1994 pentru corupție, Gates fiind chiar audiat în Congresul american, miliardarul ar fi semnat ”pactul cu diavolul”, devenind un agent acoperit al CIA, ce l-a folosit apoi în multe operațiuni, oferindu-i și protecția necesară misiunilor.

Ancheta ce-l dovedește pe Gates de mega-infractor economic (el reușind prin strategia sa să aducă sute de miliarde nemeritate în conturile companiilor din Big Pharma), nu lămurește însă originea reală a pandemiei și factorul declanșator, iar faptul că țări precum China și Rusia au marșat în mod ciudat și fără comentarii tot la strategia lui Gates (deși știau adevărul cu precizie!), mă face să presupun că a existat un calcul sofisticat și cinic din partea eurasiaticilor.

Să explic pe scurt deci! Criza pandemică a pus între paranteze democrația din lumea euroatlantică, drepturile cetățenilor au fost suprimate prin deciziile samavolnice ale guvernelor, la pachet cu libertatea de exprimare a presei. Exact asta ne mai diferenția pe noi cei din Occident de autocrațiile/dictaturile din Eurasia, ce-au reușit să asigure în ultimele decenii și unei părți însemnate a cetățenilor lor posibilități de trai ce se apropie deja de ale noastre, circulație liberă prin lume, concedii, mașini, electrocasnice, etc. Și-atunci mă întreb dacă nu cumva China și Rusia au jucat de fapt în pandemie o mare partidă de șah geopolitic? Adică, chinezii au declanșat pandemia în zona Wuhan unde americanii aveau laboratoare biologice, pentru ca responsabilitatea să fie neclară, având grijă să-i anunțe în mod discret și pe ruși, calculând reacțiile Occidentului supus intereselor financiare corporatiste, că acestea vor fi de tipul fructificării economice a necazului oamenilor.

Au luat apoi măsurile preconizate deja în documentele pre-pandemie, pe care Gates și-ai săi le aveau redactate, profitând la rândul lor economic, vă amintiți că măștile, testele și ce-a mai fost necesar în prima perioadă pandemică au fost cumpărate din China. Apoi rușii și chinezii au scos și ei din joben propriul vaccin (la fel de îndoielnic ca efecte ca și cele din Occident), l-au administrat propriilor cetățeni, dar l-au vândut și unor țări dependente de comerțul cu ei, de tip Ungaria sau Serbia. Nici Xi și nici Putin n-au comentat niciodată public contra măsurilor samavolnice din pandemie, ba chiar le-au înăsprit pentru cetățenii lor, și n-au făcut-o tocmai pentru că le convenea de minune având în vedere Marele Joc. Iar în cei doi ani pandemici o mare parte din populația Occidentului și-a pierdut reflexele democratice, presa care încă nu era controlată de către corporații a ajuns să fie aservită guvernelor, adică ne-am pierdut avantajul competitiv pe care lumea noastră îl avea comparativ cu lumea lor.

Cunoșteau ruso-chinezii bine de tot calitatea precară a liderilor noștri politici, aserviți intereselor economice corporatiste, deci le-a fost simplu să gândească reacțiile oficiale ce ne-au decimat rapid democrațiile.
Despre calculul lor similar în ceea ce privește războiul din Ucraina și lăcomia complexului militaro-industrial american o să insist în altă analiză, este limpede însă c-a fost tot o mișcare calculată de eurasiatici în Marele Joc de resetare a lumii pe care l-au declanșat în pandemie, bazându-se pe slăbiciunile noastre vizibile demult.

Unde-am ajuns azi? Noi în război și perspectiva certă a penuriei energetico-alimentare, iar eurasiaticii într-o concordie productivă dpdv geoeconomic, așa cum s-a observat în ultimele două zile în Uzbekistan. Liderii lor s-au strâns acolo sub o coordonare (aparentă!) a lui Putin, au comunicat lumii minciunile Occidentului la pachet cu decizia lor de a se uni contra unipolarității ”lumii americane”, și-au oferit și imaginea unei mese garnisite cu mâncăruri asiatice, în jurul căreia s-au așezat modești și ascultându-și râzând glumele cu specific național ale liderilor lor.

Doar Xi a lipsit de la mâncare, pretextând exact că strategia ”zero Covid” a guvernului său nu-i permite să participe la conclavul final. Ce comod, dar și ce viclean, adică tipic chinezesc/eurasiatic!
De-aia ziceam în titlu că China ar trebui să-l decoreze pe Bill Gates, ca un ultim gest de mulțumire pentru ce-a realizat în beneficiul eurasiaticilor, dar de fapt abia atunci ar sublinia mai bine lăcomia corporatistă, la pachet cu prostia liderilor noștri, ce ne-au adus exact aici unde simțiți c-am ajuns …

Cozmin Gușă