CHIPUL HIDOS AL GLOBALIZĂRII
Se simțea de câteva decenii că ideologia numită “Democrație” iși va consuma ultimele resurse și că trebuie înlocuită cu altceva. In laboratoarele politico-ideologice din SUA , Marea Britanie și câteva țări vest-europene s-a conceput noua formă de ideologie cunoscută astăzi sub denumirea de ,,Globalism,, , care în esență este un tehnoimperialism .
Rolul globalizării nu este de a aduce prosperitate pentru toți (…) , ci de a îngloba într-o structură așa zis cinstită mai multe natiuni , popoare , state care ulterior își vor pierde identitatea , suveranitatea și independența. Exact la acest experiment asistăm astazi… ; experimentul în curs de desfășurare omite împotrivirea unor națiuni, popoare și state de a se alinia globalizării. Mai grav este faptul că dorința hegemonică a unora poate duce la conflicte sângeroase si războaie ( precum cel din Ukraina).
Coliziunea marilor blocuri religioase ale Lumii poate duce specia umană în pragul dezastrului mondial , sau global ( că tot este termenul acesta la modă). Războaiele religioase și civile ale unor state eșuate și radicalizarea religioasă in lumea contemporană sunt marele pericol al vremurilor pe care le trăim. Interminabilele campanii de stabilizare și pacificare ( sic) din Afganistan și Irak , care au urmat atacurilor de la 11 septembrie 2001 , și-au spus cuvântul în mod decisiv. Vestul a ajuns să sufere ulterior de un sindrom Post Eșec, în urma ascensiunii Stat Islamic , a războaielor civile cu nuanțe sectare din Siria și Irak , precum și a disoluției Libiei post Gaddafi.
Rezultatele sunt cunoscute : sute de mii de morți și un tsunami de refugiați care riscă să destabilizeze țări cu o balanță etnică fragilă și care zguduie din temelii fundația Uniunii Europene , care trăiește pe propria piele efectele globalizării ; acestea încă nu si-au facut simțite pe de-a-ntregul consecințele. Europa (spre deosebire de America de Nord , apărată natural de două oceane) , a devenit intre timp teatrul unor atentate orchestrate de state islamice și riscă să alunece tot mai mult pe panta ce duce la ciocnirea civilizațiilor. În viitor este posibil ca Europa să devină un continent al zidurilor ?!… a liniilor Maginot culturale si religioase ?!… care pot duce la renașterea identităților primare și clivaje interconfesionale.
Războaiele nu sunt decise întotdeauna pe câmpul de luptă ; dacă victoria militară nu este urmată de una politică prin care să se lanseze reforme sociale și economice , înseamnă că nu s-a câștigat nimic… Dar ce rol mai joacă marile organizații internaționale? Organizația Națiunilor Unite nici până astazi nu a emis o rezoluție prin care să stabilească dacă în Ukraina este război sau nu ; ONU lasă impresia de a fi paralizată în mai toate situațiile când ar trebui sa fie tranșantă. În Consiliul de Securitate al ONU , Rusia și China ( pe de o parte) , SUA , Marea Britanie și Franța ( pe de altă parte) își blochează reciproc planurile , proiectele… etc. Adică se sabotează reciproc , ceea ce face ca acest mare organism mondial să fie ineficient si nefuncțional.
Revenind la globalizare , deși aceasta sporește interdependența dintre grupurile etnico-religioase și le ajută ( teoretic) să se cunoască mai bine , din păcate nu diminuează nivelul de teamă și neîncredere , efectul fiind de a uni oarecum artificial membrii unor grupuri similare sau înrudite la nivel transfrontalier , accentuând nivelul violenței și întreținând conflictele prin aportul de noi resurse de ideologii diferite.
Când sunniții luptă cu șiiții pentru putere , resurse și glorie în Siria și Irak , când kurzii se războiesc cu arabii sunniți extremiști ai Statului Islamic sau cu armata turcă , în scopul de a-și forja un stat național, devine clar ca globalizarea a permis consolidarea sentimentului identitar și a unor proiecte care izvorăsc din obsesii ale trecutului. Este cazul și conflictului din Ukraina , în care încurajarea globaliștilor occidentali pentru ukraineni a stârnit furia rușilor ; efectele sunt cunoscute : război cu mii de morți, distrugeri extraordinare si un imens exod de migranți tot mai prezent în statele dezvoltate unde motivațiile economice încep să le depășească pe cele de natură politică.
Occidentul ( UE , SUA ,NATO) , marile organizații de tip ONU , tribunalele internaționale menite să pedepsească criminalii aflați în spatele actelor de genocid , de crimă , atrocități și tortură împotriva umanității – joacă oare acești actori ( ca si președintele Zelensky) un rol semnificativ si serios pe scena planetară ?!?… Globalizarea nu conduce doar la subminarea sistemului statului național legiferat de Tratatul de la Westfalia din anul 1648. Organizații internaționale ( guvernamentale dar și non-guvernamentale) vin să pună umărul la guvernanța globală, ajutând eforturile ( uneori zadarnice ale politicienilor) în eradicarea crimei organizate transfrontaliere , a bolilor contagioase , a poluării globale , la accesul la dezvoltare și progres – intr-un cuvânt la Pace. Se pune astfel întrebarea : oare globalizarea are vreun efect palpabil asupra nivelului de violență existent astazi între comunitățile umane ?…
Există state agresor , revizioniste , nemulțumite cu ceea ce au , state ,,balama,, sau state ,,balansoar,, sau state ,,arbitru,,… State mari și state mici au existat intotdeauna… Unele au coexistat cu altele având la bază diferite motivații și necesități. Din diferite motive hegemonii vremii sau imperiile au găsit de cuviință să-și permită coexistența cu state mici , cu vecini lilipuți… Un motiv ar fi de natură strategică. Unele state fiind mici și nesemnificative , nu aduc niciun folos , nicio plusvaloare prin cucerirea lor de către vecinii mai mari și mai puternici . Cazul Nepalului pentru India sau China. Un alt motiv de necucerire a statelor mici este de natură diplomatico-strategică . Marile puteri au nevoie de tampoane între ele ( tările din Pactul de la Varșovia au fost un tampon intre Occident – NATO și URSS) ; acești mari rivali au avut nevoie de formațiuni cu rol de amortizor pentru rivalitățile dintre ele ( astăzi există cazul Ukraina, care relevă clar acest rol intre Federația Rusă si SUA-NATO). În anii Războiului Rece acest rol era îndeplinit de Finlanda. Un alt motiv de neagresiune/necucerire a statelor mici îl reprezintă cel diplomatic. Marile puteri decid să permită existența unor țărișoare tocmai pentru a le conferi o funcție în procesul de calmare a unor tensiuni existente sau viitoare. Ar fi cazul Elveției și al Belgiei , care adăpostesc diferite instituții europene și mondiale de mare importanță globală.
Volatilitatea lumii în care trăim face ca puterile mondiale să aibă raporturi supuse oricând dezechilibrării de forțe în arena internațională. Fie că este vorba de modificarea lucrurilor care se întâmplă dincolo de granițele lor, fie de rezistența propriilor societăți în fața provocărilor curente , greii planetei fac istoria , dar nu întotdeauna cum si-ar dori.
