Publicat: 24 Ianuarie, 2016 - 15:30
Share

Primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă, a declarat, duminică, în cadrul manifestărilor organizate la Iași, la 157 de ani de la înfăptuirea Micii Uniri, că idealul său este ca Republica Moldova să se unească cu România.

"Îmi doresc ca umbrela de securitate să ajungă și peste Prut, până la Nistru și mai departe, pentru a proteja pe noi, cei de acolo, de fărădelegile care vin dinspre Kremlin în continuare, iar pașaportul să fie unul și același, nu două. Asta mi-aș dori pe mai departe. (...) Cred că această autostradă ar trebui să ajungă direct la Chișinău, pentru că sunt primii pași care vor reuși să apropie mentalitățile cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului. În secolul XIX, poetul nepereche al neamului nostru, Mihai Eminescu, cel care a spus clar și convingător că noi suntem români cu toții, a scris "De la Nistru pân la Tisa tot românul plânsu-mi-sa". Îmi doresc ca în secolul XXI de la Nistru până la Tisa tot românul mândrescu-mi-sa că trăiește după atâta străinătate unit în libertate și prosperitate. (...) Venind încoace, pe bulevardul Ștefan cel Mare, am primit două drapele. Considerăm că unul este pentru România și unul este pentru Moldova. Îmi doresc ca în secolul XXI din două să se facă unul. Așa vom trăi în unitate și prosperitate. Să dea Dumnezeu ca idealul nostru național să se îndeplinească în secolul XXI", a spus, în discursul său, primarul Chișinăului.