29 mai 2022

Chris Simion-Mercurian, fără secrete în emisiunea „Nu există nu se poate”

Distribuie pe rețelele tale sociale:

„Am ascultat-o cu nesaţ la prima noastră întâlnire şi mărturisesc cinstit: deşi pe scenă sau în scaunul de regizor e un om care-ţi captează atenţia negreşit, când stai faţă în faţă cu ea şi-ţi povesteşte simplu şi nepregătit despre viaţă, vise, împliniri şi căderi, nu-ţi doreşti nici să respiri… nu cumva să risipeşti fără să vrei energia electrizantă cu care te învăluie atunci când intră în propria-i poveste”, spune Andreea Marin despre Chris Simion-Mercurian, invitata sa de luni, 19 aprilie, de la ora 18:00, într-o ediţie de colecţie a emisiunii „Nu există nu se poate”.

Scriitoare şi regizoare de teatru, Chris Simion-Mercurian este un om de o naturaleţe covârşitoare. Cunoscută ca un artist de avangardă, regizoarea a reuşit de fiecare dată să surprindă: conduce prima companie de teatru privat din România, D’AYA, un proiect inovator pornit din frumoasa sa prietenie cu scriitorul francez Pascal Bruckner, dar şi Festivalul de Teatru Independent „Undercloud”, care reuneşte cele mai apreciate spectacole de teatru independent, din România şi de peste hotare. Unul dintre cele mai mari proiecte ale sale a fost, cu siguranţă, construirea primului teatru din donaţii. Cu determinare, sacrificii şi multă energie, a desfăşurat o adevărată campanie de forţe pentru a pune bazele „Primului teatru construit împreună”, cunoscut drept proiectul „Griviţa 53” sau şi mai simplu „G 53”.

Cu siguranţă curajul este una dintre cele mai proeminente calităţi ale regizoarei Chris Simion-Mercurian şi care a stat la baza tuturor realizărilor sale. A avut nevoie de curaj pentru a-şi face un nume în lume scenei, dar şi într-un moment de cumpănă din viaţa sa, peste care a trecut cu o nouă lecţie de optimism, concretizată într-un film şi o carte, „Care dintre noi”, despre puterea de a învinge o boală necruţătoare: cancerul. Aflată într-un moment de cumpănă, Chris Simion a reuşit să facă ce alţii nu au putut – a primit cancerul ca pe un dar. Pe drumul parcurs cu greu, mână în mână, alături i-a fost soţul său, Tiberiu, fără de care regizoarea spune că n-ar fi învăţat să spună „Nu există nu se poate”.

„Pentru mine cancerul a fost un dar, nu a fost o nenorocire. Am dat şansa acestei boli să fie o oportunitate. Cancerul poate fi văzut ca o cale, ca o renaştere, nu ca un stigmat. Mi-a dat ocazia să văd cine sunt cu adevărat!”, a mărturisit invitata Andreei Marin în emisiunea de luni, 19 aprilie, de la ora 18:00, la TVR 2.