27 mai 2022

Cîmpeanu: Toți copiii din București se vor putea întoarce la școală, de miercuri

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Update 15.00: Toți copiii din București se vor putea întoarce la școală, de miercuri

Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a publicat, luni, o rată de incidență a îmbolnăvirilor de COVID-19 de 0,94 la mie. Astfel, potrivit declarațiilor ministrului Educației, elevii claselor a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a, a XI-a ar putea reveni de miercuri în bănci.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat că „vede posibil” ca de miercuri să se meargă la şcoală în Bucureşti fără diferenţiere în funcţie de clasă, dacă aceasta va fi decizia Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă.

„Ordinul comun de modificare se poate publica cel mai devreme în această seară în Monitorul Oficial. Nu ar fi raţional să se organizeze o şedinţă CMBSU luni noaptea pentru a anunţa schimbări de marţi dimineaţă. Se va face, probabil, şedinţă la nivelul Municipiului Bucureşti în cursul zilei de mâine, după ce vom avea şi rata de infectare de mâine şi vom avea o confirmare a trendului descendent. Practic, în acest context, văd posibil ca de miercuri să se meargă la şcoală în Bucureşti, fără diferenţiere în funcţie de clasă, dacă aceasta va fi decizia Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă. Modificarea Ordinului comun de ministru Educaţie-Sănătate creează cadrul pentru ca CJSU/CMBSU sa poată decide în acord cu ISJ/ISMB şi DSP”, a transmis, luni, ministrul.

Potrivit acestuia, elevii care prezintă orice simptome specifice COVID-19, vulnerabilităţi medicale sau alte motive întemeiate trebuie să aibă asigurat accesul online la procesul de învăţământ.

Dunimică, ministrul Educaţiei a anunţat că va modifica ordinul potrivit căruia prezenţa în bănci se decide în fiecare vineri pentru săptămâna următoare, în funcţie de incidenţa cazurilor. Şi că vrea ca şcolile să se redeschidă pentru toţi elevii, a doua zi după ce rata de incidenţă a cazurilor de COVID coboară sub unu la mie.