25 ianuarie 2022

Cinci cetăţeni străini, depistaţi de poliţiştii de frontieră arădeni

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat cinci cetăţeni din Turcia şi Tunisia care au încercat să treacă ilegal frontiera, pe jos, în Ungaria, pentru a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.

Azi dimineaţă, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au observat, la aproximativ 100 de metri de linia de frontieră, cinci persoane care se deplasau pe jos. Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor.

În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că aceştia sunt cetăţeni din Turcia şi Tunisia, cu vârste cuprinse între 20 şi 28 de ani.

În acest caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.