27 noiembrie 2021

Cincisprezece cetăţeni străini depistaţi de poliţiştii de frontieră arădeni

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat cincisprezece cetăţeni din Afganistan şi Algeria, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos sau ascunşi într-un automarfar încărcat cu electrocasnice.

* În data de 14.10.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unui automarfar înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, electrocasnice pentru o societate comercială din Germania.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, şase cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 14 şi 20 de ani, solicitanţi de azil în România.

* În ultimele 24 de ore, şi poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au depistat, în apropierea liniei de frontieră, în zona adiacentă terminalului marfă de pe sensul de ieşire, nouă persoane care se deplasau pe jos. Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetăţeni din Afganistan şi Algeria, cu vârste cuprinse între 14 şi 20 de ani, majoritatea fiind solicitanţi de azil în ţara noastră.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Purtător de cuvânt al I.T.P.F Oradea: Comisar-şef de poliţie BONDAR LAURA BEATRICE