Publicat: 10 Noiembrie, 2016 - 11:10
Conform unui exit-poll al CNN

Potrivit exit-poll-urilor citate de CNN, la care au răspuns 24.537 de votanţi, în ce priveşte repartiţia pe sexe, mai mulţi bărbaţi (53 la sută) l-au preferat pe Trump.

În rândul femeilor, doar 42 la sută dintre cele care au spus că au votat l-au preferat pe miliardarul republican.

La capitolul vârstă, Trump a pierdut la categoriile 18-29 de ani (37 la sută din voturi) şi 30-44 (42 la sută), însă a câştigat în rândul celor cu vârste între 45-64 de ani sau peste 65 de ani (53 la sută în ambele cazuri).

În ce priveşte rasa, 58 la sută dintre albi l-au preferat pe Trump, în timp ce dintre ceilalţi (afro-americani, latini, asiatici sau alte rase), doar 21 la sută l-au ales. Cea mai mare diferenţă e în cazul afro-americanilor, 88,8 la sută pentru Hillary Clinton.

Combinat, rasă plus sex, Trump a obţinut victorii doar în rândul bărbaţilor albi (63 la sută) şi al femeilor albe (53 la sută). În schimb, a primit doar 4 la sută din voturile femeilor afro-americane.

Combinat şi rasa plus vârsta, Trump a avut cel mai mare succes în rândul albilor cu vârste între 45 şi 64 de ani, obţinând 63 la sută din numărul de voturi exprimate de aceştia. La polul opus, a obţinut doar 7 la sută din numărul de voturi ale afro-americanilor cu vârste între 30 şi 44 de ani.

Când vine vorba despre educaţie, Trump a câştigat mai mult în rândul celor care nu au absolvit mai mult decât liceul (52 la sută), în timp ce în rândul celor cu studii superioare a fost învins de Clinton, obţinând doar 43 la sută.

În ce priveşte veniturile, Trump a pierdut în rândul celor care câştigă sub 50.000 de dolari pe an (41 la sută), în timp ce americanii care au venituri peste această sumă l-au votat mai mult pe republican (49 la sută, faţă de 47 la sută).

O altă statistică interesantă este legată de cei care s-au declarat susţinători ai unui partid, dar care au votat cu candidatul celuilalt partid.

Astfel, Trump a primit voturile din partea a 9 la sută dintre democraţi, în timp ce Hillary Clinton a primit 7 la sută dintre voturile exprimate de republicani.

La capitolul independenţi, 48 la sută l-au votat pe Trump, pe Clinton 42 la sută, iar 10 la sută nu au oferit un răspuns pentru vreunul dintre cei doi.

În ce priveşte starea civilă, 53 la sută dintre cei căsătoriţi l-au votat pe Trump, semn că este preferat de familişti, în timp ce dintre cei necăsătoriţi l-au ales doar 38 la sută.

La religie, 60 la sută dintre protestanţi şi 52 la sută dintre catolici l-au preferat pe Trump, în timp ce doar 24 la sută dintre evrei şi 26 la sută dintre atei l-au votat.

Dintre cei care au efectuat serviciul militar, 61% l-au ales pe Trump, iar dintre cei care nu sunt născuţi în SUA doar 31% l-au preferat.