30 iunie 2022

Cine trebuie tras în țeapă? 

editorial
Distribuie pe rețelele tale sociale:

Președintele Klaus Iohannis a făcut o declarație surprinzătoare. Și anume că autoritățile statului român nu au fost pregătite pentru criza economică și financiară. Într-o traducere liberă, asta înseamnă că sunt depășite. Incapabile să facă față. Și, firește, principala întrebare care-i vine în cap fiecărui român este identitatea respectivelor autorități. Și cine anume din arhitectura statului român este principala autoritate. Principalul vinovat. Cine trebuie tras în țeapă?

 

Din capul locului, eu unul mă simt nevoit să-i dau deplină dreptate președintelui Klaus Iohannis. Fără doar și poate așa stau lucrurile. Astăzi, statul român se dovedește incapabil să facă față fie și doar cu un minimum de succes terapiei economice și financiare la care este supus prin criză. Avansez mai departe în această argumentație, spunând că nici semnalele și cu atât mai puțin certitudinile în sensul de mai sus nu au venit pe parcursul acestei săpămâni. Acum a fost doar declicul. Adică semnalul de panică transmis întregii societăți de Klaus Iohannis. Dar ce s-a întâmplat până în acest moment?

Cel mai cumplit adevăr pe care mă pregătesc să-l susțin este că, în ceea ce privește România, premizele crizei economice și financiare au fost instalate cu mult timp înainte de pandemie și de războiul din Ucraina. La fundamentul crizei prin care trece această țară – și în acest sens avertismentele nu au lipsit, inclusiv avertismentele pe care eu însumi le-am transmis prin analizele mele – își au originea în ceea ce, extrem de sintetic, Klaus Iohannis a proclamat cu mult timp în urmă. „Guvernul meu”. „Parlamentul meu”. „Premierul meu”. La scurt timp după câștigarea celui de-al doilea mandat, cu o înverșunare de care nu-l socoteam capabil, Klaus Iohannis a început să atace însuși statul român. Statul condus de PSD, care câștigase alegerile parlamentare. Un PSD asimilat într-un asemenea hal cu „ciuma roșie”, încât Klaus Iohannis, în calitate de președinte al României, și-a îmbrăcat degrabă geaca roșie și s-a dus țopăind în Piața Victoriei, pentru a se alătura unei manifestații din multele manifestații organizate atunci împotriva Executivului, cu scopul de a aduce la putere „partidul său”. Ceea ce, în ultimă instanță, s-a și întâmplat. PSD a bătut în retragere, a trecut în opoziție, iar la putere, în tandem cu președintele, s-a instalat o coaliție politică alcătuită din PNL, USR și UDMR. Niciunul dintre cele trei partide nu fusese validat de alegători într-o asemenea măsură încât să-i fie încredințată gestionarea administrației centrale. S-a dovedit a fi o construcție de carton. Care, atunci când s-a prăbușit, l-a determinat pe arhitectul ei, adică chiar pe Klaus Iohannis, ca în calitate de președinte al României să facă o constatare fulminantă. Care a circulat cu viteza fulgerului prin toate cancelariile lumii și prin toate comitelele de direcție ale băncilor, societăților de investiție și societăților de rating. Și anume că statul român a eșuat. O declarație susținută în substanța ei chiar de către cel mai votat, autorizat și validat jucător politic din România. Capul statului. Capul statului eșuat.

A fost perioada, o perioadă destul de lungă, în care Klaus Iohannis a avut tot ce și-a dorit vreodată. Un guvern al său, un premier al său, o majoritate parlamentară a sa. Cu toate instituțiile de forță la picioare. Și a declarat, rituos cum îl știm, că începe reconstrucția și reformarea din temelii a statului român, cu singurul scop de a-i aduce prosperitate.

Reforma a început prin desemnarea lui Ludovic Orban în calitate de premier. Și prin numirea principalilor jucători ai Executivului. În dreapta premierului, cel mai important fiind, ministrul de Finanțe, în persoana lui Florin Cîțu. Cu acordul lui Klaus Iohannis și la îndemnul lui Orban, Cîțu s-a apucat pur și simplu să tipărească bani. Pardon! Să-i împrumute. În sume uriașe. Într-o cadență infernală. Cu dobânzi din ce în ce mai mari. Și refuzând să dea socoteală Parlamentului de modul în care acești bani sunt utilizați și să le explice cetățenilor de ce zecile de miliarde de euro, împrumutate în condiții împovărătoare, nu au fost imediat plasate de guvernarea liberală în investiții, pentru a face ca, în viitor, morișca profiturilor să se învârtă cu viteză maximă. Acest Guvern liberal Orban a moștenit o Românie care, sub aspect economic, cunoștea cel mai înalt ritm de dezvoltare din Europa. După ce ștafeta guvernamentală a trecut dintr- mână într-alta, când a ajuns la cea de-a treia mână, mâna moartă a generalului cu patru stele Nicolae Ciucă, ce constatăm? Că România, așa cum ne spune însuși președintele, nu numai că este un stat eșuat, dar se dovedește și incapabilă să depășească o criză pe care, repet și insist, ea însăși a provocat-o.

Mulți analiști economici – eu nu am această pretenție – și mulți analiști politici – eu am această pretenție – au avertizat cu cifrele pe masă, sub guvernarea Orban, că în mod inevitabil România urmează să intre într-o criză economică și financiară. Nu se dezlănțuiseră nicio pandemie și niciun război în acel moment.

Și lucrurile au mers din rău înspre mai rău. Orban a fost demis prin moțiune de cenzură și apoi reinstaurat în forță la conducerea Guvernului de către Klaus Iohannis. Apoi din nou Orban a fost aruncat peste bord și locul lui a fost luat de Florin Cîțu, pe care, în înțelepciunea lui nemărginită, președintele Klaus Iohannis l-a preferat și l-a înșurubat și la conducerea PNL. Iar Cîțu a făcut ce știa cel mai bine să facă. Să tipărească bani fără acoperire. Pardon! Să-i împrumute. Îmbogățind băncile și instituțiile de investiții cu dobânzi uriașe, cele mai mari din Europa, pe care le plătesc trei generații. Seniorii, angajații actuali și viitori angajați, care sunt copiii noștri. Și din nou nu s-au văzut investiții aducătoare de valoare adăugată. Și din nou președintele României a ieșit de nenumărate ori la rampă, asigurându-ne că totul merge bine. În frunte cu economia. S-a dezlănțuit pandemia. Chiar și în timpul pandemiei, am primit asemenea asigurări în mod repetat.

Pandemia a creat o oportunitate pentru statul român. Cea de a accesa în mod gratuit o sumă mare de bani, din care desigur o parte o reprezintă chiar cotizațiile României, de a injecta acești bani în economie și în infrastructură și de a face din nou ca morișca să se învârtă ca în vremurile rele, când țara era guvernată de „ciuma roșie”. Statele din Uniunea Europeană cu capul conducătorilor pe umeri au validat acest program numit PNRR, dar nu au luat bani, fie ei și cu dobândă mică de la Uniunea Europeană, ci au preferat să acceseze doar granturile. Noi, mai hulpavi, pentru că așa a dorit Klaus Iohannis, am anunțat cu emfază că vom accesa întreaga injecție de 80 de miliarde de euro, deci inclusiv împrumuturile. Marele conducător al „României lucrului bine făcut” s-a apucat, „pas cu pas”, să organizeze la Cotroceni ședințe pe bucăți ale Guvernului, tocmai în scopul declarat al accesării și utilizării cu folos al acestei extrem de generoase injecții financiare comunitare. Puțin mai conta că în acest fel parazita Executivul, erijându-se, cum spuneam, pe bucăți, în premier. Și ține-te declarații! Una după alta. Klaus Iohannis promitea marea cu sarea. Laptele și mierea. Nu mai are rost să comentez modul în care a fost gestionată sub aspect sanitar criza pandemică. Sub aspect financiar însă, gestiunea impusă de la Cotroceni și operată de către Guvernul Cîțu s-a dovedit a fi dezastruoasă. Lăsând la o parte uriașele abuzuri, ilegalități și sifonări ale banului public.

A căzut și Cîțu, iar Klaus Iohannis și-a pus un al treilea „premier al său”. Un general. O simplă marionetă. Pe care a instalat-o și la conducerea PNL, pentru a pecetlui definitiv soarta liberalismului din România. Iar „ciuma roșie” i-a devenit un aliat de nădejde. Cu o majoritate extraordinar de bine consolidată în Parlament, România continuă să se ducă în picaj. Nu știm cât de jos. Dar știm ceea ce am aflat în această săptămână. Și anume că autoritățile au scăpat controlul crizei economie și financiare. Ceea ce înseamnă că n-au soluții.

Dacă n-au soluții, atunci să plece. În frunte cu președintele Klaus Iohannis, care, după cele două declarații bombă, ar trebui să-și dea demisia de onoare. Și să vină la conducerea statului cine are soluții.