8 august 2022

Cîntă cucu la PNRR

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Cînd politicienii români nu vorbesc decît despre război și sprijinirea Ucrainei, printre crăpături de vorbe goale a scăpat și subiectul PNRR. Cel mai important plan de redresare a țării (după cum ni se spune și după cum suna din coadă!) s-a transformat în subiect secundar. Unii spun că ar prefera să nu facem nimic,  dar să scăpăm de război. Ne-ar fi mai drag să nu valorificăm PNRR-ul, dar să nu vină rușii! Alții ar alege să îi ajutăm pe ucraineni să intre în UE, să fim prieteni și cu Uniunea Europeană și cu Rusia. Povești după povești în vreme ce foile din calendar se mișcă una după alta.

Adevărul este că PNRR-ul ca aventură politico-economică, în loc să debuteze dezinvolt și folositor pentru țară, se scufundă discret în declarații și promisiuni. Țintele cele importante pentru toți se sufocă în birocrație, iar cele de complezență și de interese minore și de grup se tîrîie șerpește spre aprobări. Totul se desfășoară departe de ochii lumii, ca și redactarea zănaticului Cristian Ghinea. PNRR-ul destinat relansării României se pierde prin birourile miniștrilor și ale primarilor. Deși a început derularea Programului, cea mai mare parte a populației nu știe ce conține. Nu cunoaște nici măcar proiectele mai importante. Ca să nu mai vorbim despre condițiile obligatorii de îndeplinit.

„Unele dintre ele sunt destul de greu de înţeles şi aici cei care au gândit PNRR vor trebui, la un moment dat, să dea o explicaţie pentru că, iată, avem un document care este bidding, nu există flexibilitate. Ministrul Boloş recent spunea, chiar săptămâna trecută, cred, că va încerca o discuţie cu Comisia pentru o oarecare flexibilizare, acolo unde efectiv nu se poate, dar sunt anumite ţinte care vor fi greu de îndeplinit”, a spus unul din abonații liberalilor la un minister, bursierul trimis la șlefuire externă, Sebastian Burduja.

Răspunsul lui Ghinea a fost în aceleași limite ale obrăzniciei sale cunoscute.

”Hai că a mai venit unul care are nevoie de timp să citească PNRR şi se miră ca viţelul la poarta nouă. Ia zi, june prim, ce nelămuriri ai? Unde ai ajuns cu cititul? Să ştii că PNRR nu era programat să înceapă când eşti tu numit ministru, trebuia început demult. Proiectul de cloud trebuia să fie gata”

Anunțul premierului Nicolae Ciucă privind cele 24 de condiții obligatorii îndeplinite pentru accesarea banilor are un umor nevinovat. Anunțul a fost glorios, dar s-a dovedit a fi unul găunos. La o purecare mai atentă, s-a aflat că două dintre cele 24 de criterii nu au fost atinse.

Sunt extrem de conștient că PNRR a însemnat un efort mare, dar asta nu înseamnă ca e perfect. A greși e omenește. Planul nu e meritul unui singur om, cum nici scăpările lui nu pot fi imputate unui singur autor. Dar trebuie recunoscute, dacă vrem cu adevărat sa găsim soluții. Acesta ar fi cu adevărat un semnal de maturitate dinspre clasa politică, de care românii au mare nevoie, conchide Sebastian Burduja.

Premierul nu zice nimic. Licitația pentru cloudul guvernamental încă se află în coadă de pește din cauza implicării serviciilor secrete în gestionarea uriașei baze de date privind populația României.

Autostrăzile pe care le visam construite din banii alocați din PNRR nu stau nici ele mai bine.

Dintre cei 438 kilometri de autostradă, doar 188 km au șanse maxime să respecte regulile PNRR și să fie funcționali până în 2026, 82 km au șanse bune și 96 km sunt deja la limită.

Mai grav, cei 59 de km din A8 au șanse (foarte) mici și ne luăm acum adio de la cei 13 km de pe A1, sperând că în 2026 vom găsi soluții de continuare pe alte tipuri de fonduri europene, fără să suferim corecții financiare majore sau să dăm banii înapoi”, spune Ionuț Ciurea, director al Asociației Pro Infrastructură.

De ce? Nu avem cu cine !

Ce este grav: nu există intenție declarată de a aduce un suflu nou la CNAIR ca să accelerăm proiectele și să ne încadrăm în termenele din PNRR. Pe funcționarii actuali nu îi interesează autostrăzile, ci să își ia salariul. Oamenii de genul ăsta ne costă zeci de milioane, anual, decizii definitive câștigate de diverși antreprenori în instanțe și nimeni nu schimbă nimic”, a declarat același Ionuț Ciurea director la Asociația Pro Infrastructura.

Ce ne facem? Au trecut 6 luni de la aprobare PNRR și miniștri îl pipăie,se ceartă,se apără și învîrt argumente.Mă tem că lucurile se vor complica și mai tare.Ba că una,ba că alta și această adunătură de măsuri și proiecte,numită pompos PNRR, se va împotmoli în interese și în birocrație ca tancuruile rusești în pămînturile agricole ale Ucrainei.

Președintele Iohannis ar trebui scos din lentoarea sa proverbială. El a purtat discuțiile cu autorii și cu Cristian Ghinea, el reprezintă România la Bruxelles, el și-a făcut un titlu de glorie din aducerea banilor. Așa că n-are decît să încerce o mobilizare, o fluidizare a procedurilor, o scuturare a PNRR-ului de fanteziile lui Ghinea.

Dacă nu mișcă PNRR-ul, la sfîrșitul mandatului, eșecul acestui plan promițător și zgomotos va fi principala piatră de moară agățată de mandatul unui președinte activ mai mult în dorul lelii.