Publicat: 25 Noiembrie, 2020 - 16:23
Share

Trei halterofili români participanţi la Jocurile Olimpice 2012 de la Londra, unde doi dintre ei au obţinut medalii, au fost descalificaţi retroactiv pentru această competiţie după noi analize care au relevat produse în eşantioanele lor de urină, a anunţat miercuri Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), odată cu finalizarea procedurilor, potrivit AFP.

Răzvan Martin, în vârstă de 28 ani, a obţinut medalia de bronz la categoria 69 kg, în faţa nord-coreeanului Kim Myong-hyok, în timp ce Roxana Cocoş, 31 de ani, a luat medalia de argint în proba feminină la aceeaşi categorie, devansând-o pe kazaha Anna Nurmuhambetova.

Gabriel Sîncrăian, 31 de ani, a concurat la JO 2012 la categoria 85 kg, fără să reuşească să încheie concursul.

După cum s-a anunţat în luna ianuarie, Răzvan Martin, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, a fost depistat pozitiv cu steroizi în cadrul unui test antidoping efectuat în prezent de AMA/WADA asupra mostrei prelevate la momentul respectiv şi risca să îi fie retrasă medalia după analizarea probei B.

În ianuarie s-a anunţat că Roxana Cocoş a fost şi depistată pozitivă la Jocurile Olimpice de vară de la Londra, în 2012, în urma reanalizării probelor prelevate şi risca şi ea să piardă medalia de argint cucerită la cat. 69 kg.

În aceeaşi lună, Federaţia Internaţională de Haltere a indicat că sportivul român Gabriel Sîncrăian a fost depistat pozitiv la controlul antidoping pentru a treia oară, după reanalizarea eşantioanelor prelevate la Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012.

Gabriel Sîncrăian este însă deja suspendat, după ce a fost găsit dopat la JO 2016, de la Rio de Janeiro. El a fost găsit pozitiv la testosteron atunci şi a pierdut medalia de bronz câştigată la categoria 85 kg. În 2017, Sîncrăian a fost suspendat pentru o perioadă de opt ani de către Federaţia Internaţional de Haltere (IWF).

Toţi cei patru halterofili români participanţi la Jocurile Olimpice de la Londra 2012 au fost găsiţi dopaţi în urma reanalizării probelor prelevate la momentul respectiv: Răzvan Martin (bronz la cat. 69 kg), Roxana Cocoş (argint la cat. 69 kg), Florin Croitoru (locul 9 la cat. 56 kg) şi Gabriel Sîncrăian (cat. 85 kg).

În afară de testele pozitive ale lui Răzvan Martin, Roxana Cocoş şi Gabriel Sîncrăian de la JO 2012, potrivit site-ului Federaţiei Internaţionale de Haltere, România are înregistrate alte 20 de cazuri de dopaj începând din 2008: 2010 - Ninel Miculescu (suspendat pe viaţă la 3 noiembrie 2010), 2011 - Leonard Dumitru Cobzariu (suspendat între 08.09.2011-08.09.2013), 2011 - Alexandru Roşu (14.04.2011 - 14.04.2013), 2012 - Marius Danciu (15.11.2012 - 21.12.2014), 2012 - Florin Ionuţ Croitoru (13.03.2019-12.03.2021), 2013 - Elena Ramona Andrieş (08.04.2013-08.04.2015), 2013 - Răzvan Constantin Martin (11.04.2013-11.04.2015), 2013 - Gabriel Sîncrăian (23.09.2013-23.09.2015), 2013 - Georgiana Andreea Titeş (23.09.2013-23.09.2015), 2014 - Mădălina-Bianca Molie (15.10.2014-15.10.2016), Loredana-Elena Toma (15.10.2014-15.10.2016), 2015 - Adrian-Grigore Lingurar (31.03.2015-31.03.2019), 2015 - Mihai Alexandru Popescu (11.05.2015-11.05.2019), 2015 - Daniel-Florin Vizitiu (31.03.2015-31.03.2019), 2016 - Alina-Alexandra Popovici (11.08.2016-11.08.2020), 2016 - Gabriel Sîncrăian (12.08.2016-12.08.2024), 2017 - Dumitru Captari (11.01.2018-11.01.2020), 2018 - Monica Suneta Csengeri (27.07.2018-02.12.2019), 2018 - Cristina Iovu (15.12.2018-15.12.2026), 2020 - Paul Dumitraşcu (18.12.2019-17.10.2020).

Conform deciziei luate de IWF în 2017, la Tbilisi, orice ţară care are trei sau mai multe cazuri pozitive la retestările CIO de la probele prelevate la JO 2008 şi JO 2012 riscă să primească un an de suspendare.

Dacă România va depăşi 20 de cazuri de dopaj începând cu 2008, numărul de locuri pentru JO 2020 la haltere va fi redus la două, din maximum posibil de opt. România putea evita reducerea numărului de locuri pentru JO 2020 în cazul în care contraexpertizele ar fi fost negative sau în care analiza acestora nu s-ar fi încheiat până la Jocurile de la Tokyo.