Publicat: 23 Octombrie, 2014 - 16:48
Share

Fostul poliţist Cristian Cioacă a primit de la judecătorii Curţii de Apel Braşov, pe lângă pedeapsa pentru omor, încă patru ani şi patru luni de închisoare cu executare în dosarul de infracţiuni informatice.

Având în vedere că cele două pedepse vor fi contopite, Ciocă va executa un spor de un an, cinci luni şi zece zile la pedeapsa pentru omor.

În acelaşi dosar de infracţiuni informatice, hackerul Adrian Niţu a fost condamnat la doi ani şi 11 luni cu suspendare şi 60 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Sentinţa este definitivă. Procurorii au admis apelurile declarate de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul teritorial Braşov şi curatorul Ghinescu Robert-Constantin împotriva sentinţei date de Judecătoria Braşov din 25 aprilie 2014, care l-a condamnat pe Cioacă la doi ani de închisoare cu suspendare. Ulterior, Curtea de Apel Braşov a decis ca fostul poliţist să execute patru ani şi patru luni de închisoare.

"În baza art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, aplică inculpatului Cioacă Constantin Cristian pedeapsa cea mai grea, de trei ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, astfel că inculpatul execută în final pedeapsa de patru ani şi patru luni închisoare", se arată în minuta sentinţei.