5 februarie 2023

Ciolacu și ”prezidențiabilul” Ion Cristoiu. Se ridică nivelul jocurilor de putere subterane.

COSMIN GUSA
Distribuie pe rețelele tale sociale:

 

În loc să prezinte un portret robot al viitorului prezidențiabil al PSD, Marcel Ciolacu l-a prezentat pe Ion Cristoiu, ca fiind un exemplu de candidat pe care și l-ar dori pentru 2024. Asta e o mișcare strategică iscusită, care a fost gândită în mod evident de către mai mulți oameni deștepți.

Care sunt consecințele pozitive pentru Ciolacu și PSD? În primul rând, arată preocuparea pesediștilor de a căuta un președinte cult, patriot și simpatic, deci și popular, așa cum Ion Cristoiu este, în mod indiscutabil, în calitatea sa de jurnalist, dar mai ales în cea de intelectual public. În mod consecutiv, Ciolacu indică faptul că liderii pesediști n-ar fi preocupați la nivel personal de preluarea fotoliului de la Cotroceni, ci de oferirea unui viitor președinte ce înțelege bine problemele țării, dar și unul care ar fi mai greu de manevrat de interesele politicianiste ale partidelor. În plus, îi arată în mod elegant lui Mircea Geoană că nu prea corespunde opțiunilor PSD, și rezolvă asta prin simpla comparație cu cineva ca și Cristoiu.

Eu am mai priceput ceva din propunerea ”Cristoiu-prezidențiabil”, anume faptul că în acest fel se deschide perspectiva unui candidat comun PSD-PNL, ce pare ca fiind singura prin care blocul de la guvernare poate combate ascensiunea candidaților suveraniști, respectiv a celui preferat de Factorul Extern, unul de tip Laura Kovesi. Având în vedere starea proastă a țării dpdv economic, clar previzibilă pentru 2024, de care vor fi considerați responsabili în solidar pesediștii și peneliștii, pentru mine e evident că doar o candidatură comună ”deșteaptă” le-ar putea asigura victoria la prezidențiale. Ba chiar, dacă vor merge separat în alegeri, cu candidați ai partidelor lor, PSD și PNL riscă să nu intre în finală, mai ales dacă suveraniștii se vor uni pentru un candidat comun, iar Factorul Extern va grupa USR, Reper și Forța Dreptei în spatele cuiva de tip Kovesi, Geoană, Maia Sandu, etc.

Desigur că Ion Cristoiu a declinat zâmbind oferta sugerată de Ciolacu, dar discuțiile referitoare la prezidențiabili vor curge de-acum înainte în această linie, și asta voi face și eu chiar în emisiunile de azi de la GOLD FM. E clar deci că discuțiile referitoare la candidaturi s-au elevat, dar și că jocurile de putere s-au sofisticat, iar ambele sunt vești bune.

Cozmin Gușă