9 mai 2021

Citostaticele care lipsesc la Institutul Oncologic București vor fi disponibile de săptămâna viitoare

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății a solicitat, joi, conducerii Institutului Oncologic „Prof. dr. Alexandru Trestioreanu” București (IOB) și reprezentanților direcțiilor de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății un raport privind situația aprovizionării cu medicamente citostatice în cadrul institutului.

Conform datelor existente, în prezent, în cadrul IOB există discontinuități de aprovizionare pentru 16 medicamente citostatice și alte trei medicamente adjuvante necesare tratamentului pacienţilor care suferă de cancer.

Medicamentele lipsesc din cauza organizării defectuoase a procedurilor de achiziții centralizate pentru medicamentele utilizate frecvent, care au consumul cel mai mare și pentru care nu au fost încheiate acorduri-cadru, informează reprezentanții Ministerului Sănătății.

Potrivit MS, IOB a luat deja măsuri pentru asigurarea tratamentului necesar pacienților și a informat Ministerul Sănătății că vineri a fost finalizată, în regim de urgență, o procedură de negociere pentru medicația lipsă, iar începând de săptămâna viitoare produsele vor fi disponibile.

„Am solicitat echipei de conducere a institutului să demareze o verificare internă a modului în care au fost organizate procedurile de achiziție. Le-am cerut să demareze urgent procedurile legale pentru încheierea acordurilor cadru, astfel încât aceste situații să nu mai apară în viitor și pacienții să beneficieze, la timp, de medicația necesară pentru asigurarea tratamentului, conform protocoalelor teraputice”, a declarat Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății.

Ministerul Sănătății precizează că, în prezent, nu s-au semnalat alte situații de discontinuitate privind aprovizionarea cu medicamente oncologice în unitățile sanitare din țară.